Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie “Nicolae Testemiţanu” anunță că cei doi tineri, cetățenii din Israel, cercetați penal de Centrul antiterorist al Serviciului de Informaţii şi Securitate și Procuratura mun. Chişinău, pentru huliganism agravat cu aplicarea armei – nu sunt studenți al acestei instituții de învățământ.
Incidentul a fost făcut public în data de 4 iulie curent, iar numele tinerilor implicați a fost comunicat Universității, astăzi, 6 iulie. Unul dintre ei a fost exmatriculat încă în mai 2014, pe când cel de-al doilea – în luna iunie a anului curent, ambii pentru nereușită academică.
Instituția de învățământ a fost elaborat un plan suplimentar de acțiuni pentru a responsabiliza studenții străini privind comportamentul lor.
Reamintim că, doi cetățeni străini, de origine arabă, au fost reţinuţi şi sunt documentaţi de către Centrul antiterorist al Serviciul de Informaţii şi Securitate în cooperare cu Procuratura municipiului Chişinău, fiind cercetaţi penal pentru huliganism agravat cu aplicarea armei, infracţiune care prevede pedeapsa de la 3 la 7 ani de închisoare.
În cadrul cercetărilor a fost stabilit că, ambii sunt studenţi la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie ,,Nicolae Testemiţeanu” din Republica Moldova. Unul din suspecţi, aflându-se într-o zonă rezidenţială, dintr-un mijloc de transport, a efectuat mai multe focuri în direcţia unui grup de studenţi, după care a dispărut de la faţa locului. De menţionat că, cetăţeanul străin este în conflict cu legea, anterior în privinţa acestuia au fost pornite trei cauze penale, inclusiv pentru acţiuni similare. La fel, se cunoaşte faptul că, studenţii propagă viziuni radicale şi accesează site-uri cu caracter jihadist.
La sfârşitul săptămânii trecute, urmare a operaţiunii comune a ofiţerilor de informaţii şi procurorilor, a fost reţinut suspectul principal, iar ca rezultat al percheziţiilor la domiciliile studenţilor a fost identificată şi cea de-a doua persoană, complice, la comiterea infracţiunii, precum şi au fost ridicate arme din care au fost efectuate împuşcăturile, substanţe narcotice şi aparate pentru întrebuinţarea acestora.
Pe numele acestora, de către Judecătoria sectorului Centru, au fost emise mandate de arest pe un termen de 30 de zile.