(foto) Academia „Ştefan cel Mare” a MAI: Rândurile societății s-a mărit cu o nouă generație de polițiști

13599798_1372298349447548_4004078738172757800_n

În fiecare an, în luna iulie, generații noi de polițiști își iau rămas bun de la anii studenției, pășind cu îndrăzneală pe tărâmul lucrului practic, acolo unde vor putea să-și aplice cunoștințele căpătate în perioada studiilor. Astăzi, 5 iulie 2016, a avut loc ceremonia de înmânare a diplomelor de licență ale absolvenților Academiei „Ştefan cel Mare” a MAI.

La eveniment au mai fost prezenți rectorul Academiei, profesorii, părinții, rudele și prietenii absolvenților, care au venit cu flori și felicitări frumoase pentru tinerii polițiști.

În acest an, Academia de Poliție „Ştefan cel Mare” a fost absolvită de către 264 studenți, dintre care: 89 au absolvit Facultatea de Drept; 107-Securitate Civilă și Ordine Publică; 68-Facultatea de Drept prin contract.

În cadrul evenimentului, ministrul Afacerilor Interne, Alexandru Jizdan, absolvent al acestei instituții, a adresat un mesaj de felicitare absolvenților Academiei pentru meritul și succesul obținut în toți acești ani. „Stimați absolvenți, de astăzi sunteți piloni importanți în societatea noastră, sunteți cei de care Ministerul de Interne are nevoie în dezvoltarea sa instituțională, iar cetățenii pentru a se simți în siguranță. Să vă satisfaceți serviciul cu demnitate si prudență, iar noi, la rândul nostru, vă vom susține, pentru a îmbunătăți nivelul calității serviciilor acordate de MAI populației”, a menționat Alexandru Jizdan în cadrul discursului său.

Academia „Ştefan cel Mare” a MAI, fondată la 1 septembrie 1990, este un centru de instruire, științific şi cultural, cu bogate tradiții şi cu un adevărat spirit universitar; o instituție modernă, care în 25 de ani de activitate, a dobândit, prin perseverență şi rigurozitate, un renume în plan naţional şi internaţional. Instituția îşi îndeplinește cu succes obiectivele sale în domeniul instruirii şi pregătirii cadrelor de poliţişti.

13627097_1372295389447844_4768116173388112770_n

13532821_1372297606114289_7070680343363058471_n

13521896_1372297782780938_940865922106156658_n

13606794_1372297916114258_8699251144322987008_n

13612373_1372297862780930_1954269966002067679_n

13612334_1372297929447590_68679913441215654_n

13599798_1372298349447548_4004078738172757800_n

13620109_1372299562780760_8086049737251154497_n

13599811_1372299559447427_3578972032099555375_n

13626387_1372299046114145_6585814762075702347_n

13557706_1372298356114214_3156139593777474671_n

13439239_1372298412780875_7990568504386505135_n

13592800_1372298352780881_1301374161789468546_n

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine