A fost modificat regulamentul de notare a elevilor de gimnaziu și liceu la sfârșit de semestru

tabara-agafton-elevi-studenti-molova-3
Foto:gazetabt.ro

La finele lunii iunie, Colegiul Ministerului Educației a aprobat o serie de modificări la unele Metodologii și Regulamente. Printre acestea se numără și o serie de modificări ale Regulamentului privind evaluarea și notarea rezultatelor învățării, promovarea și absolvirea în învățământul primar și secundar.

Regulamentul stabilește modul de evaluare și notare a rezultatelor învățării, promovarea și absolvirea în învățământul primar și secundar. Elementele de noutate țin de următoarele aspecte:

# trecerea la o abordare unică de calculare a notelor medii semestriale și anuale în învățământul gimnazial și liceal.

Această prevedere asigură unitatea abordării la nivel de sistem educațional (în învățământul gimnazial, liceal, în toate ciclurile învățământului profesional tehnic, școală profesională, colegii și în ciclurile învățământului superior). Modalitatea de calcul propusă exclude partea de subiectivism, care poate fi prezentă în activitatea de evaluare realizată de cadrul didactic (valabilă până în prezent prin aplicarea principiului de rotunjire a notelor medii semestriale);

# revizuirea modalității de calculare a mediei generale (anuale/semestriale) a elevului prin introducerea calculului mediei aritmetice a notelor semestriale/ anuale obținute la disciplinele de studiu obligatorii și opționale din Planul-cadru de învățământ.

Această schimbare vine în contextul prevederilor Codului Educației (art. 40, pct. 7), prin care urmează să fie mărită ponderea disciplinelor opționale, precum și în vederea asigurării evaluării elevului pentru rezultatele învățării la disciplinele opționale, care odată alese, devin obligatorii.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine