Diplomele absolvenților universităților vor fi modificate. Iată ce schimbări vor fi operate

283604_439518102736840_493714213_n
Foto:botanvictoria.wordpress.com

Colegiul Ministerului Educației a aprobat miercuri, 29 iunie, o serie de modificări la unele Metodologii și Regulamente. Astfel, o serie de modificări au fost efectuate și la conținutul formularelor noilor tipuri de diplome în învățământul superior.

Crearea Spațiului Unic European al Învățământului Superior, obiectiv al Procesului Bologna, presupune reformarea învățământului superior național în vederea compatibilizării acestuia cu cel european.

Formularele noilor tipuri de diplome sunt elaborate în conformitate cu prevederile art. 17, 89, 90, 91 și 121 ale Codului Educației, cu recomandările Comisiei Europene și oferă o informație standardizată cu privire la tipul și nivelul calificării, a programului de studii absolvit de către titularul diplomei, a titlului obținut de acesta, precum și media generală a rezultatelor obținute pe parcursul studiilor.

Pentru a asigura transparența sistemului de formare universitară din R. Moldova și pentru a facilita comparabilitatea internațională a titlurilor și diplomelor, care pot fi obținute în învățământul superior din R. Moldova, actele de studii se redactează bilingv, în limba română și în limba engleză, oferind o serie de avantaje atât pentru studenți, cât și pentru instituțiile de învățământ superior:

– o calificare clară, inclusiv și pentru cei din străinătate (diploma redactată bilingv);
– o informație exactă privind programul de formare realizat, titlul obținut, nota medie a rezultatelor obținute pe durata studiilor;
– accesul la oportunități de lucru sau studiu în țară și în străinătate, cadru european comun al actelor de studii, transparent;
– o vizibilitate sporită instituției la nivel european.

Formularele noilor tipuri de diplome propuse pentru aprobare sunt o variantă actualizată a diplomelor eliberate în învățământul superior la finalizarea programelor de studii de licență, de master și de studii integrate, elaborate conform prevederilor Codului Educației și a recomandărilor Comisiei Europene.

Precizăm că proiectele elaborate au fost revizuite în conformitate cu prevederile Codului Educației nr. 152 din 17 iulie 2014.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine