O angajată a unei bănci comerciale și-a însușit 2 milioane de lei din conturile clienților

bani

O fostă angajată a unei bănci comerciale din Drochia a fost condamnată la închisoare pentru însuşirea ilegală a peste 2 milioane de lei de pe conturile clienţilor băncii în care activa.

Potrivit Procuraturii, în perioada anilor 2010 – 2015, specialistul superior deservire conturi a unei bănci comerciale, a eliberat de pe conturile a 17 deponenţi bani în sumă de peste 2 milioane lei, pe care ulterior i-a însuşit. În concret, aceasta a emis ordine de eliberare a banilor, în lipsa titularilor conturilor, bani pe care ulterior i-a transferat pe conturile gestionate de ea, iar ulterior i-a şters din sistemul informaţional al băncii pentru a nu figura în evidenţa contabilă.

În urma controlului efectuat de banca centrală, au fost depistate ilegalităţile angajatei, în anul 2015 aceasta fiind eliberată din funcţie.

Pentru delapidarea averii străine în proporţii deosebit de mari, femeia a fost condamnată la 5 ani şi 4 luni închisoare în penitenciar de tip închis. Prin aceeaşi sentinţă, s-a dispus încasarea de la inculpată în folosul băncii a prejudiciului material cauzat prin infracţiune.

Sentinţa este cu drept de atac.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine