În curând Facebook ne va urmări în ce magazine intrăm când facem cumpărături

facebook-b2b-ads-crop
Foto:research-live.com

Facebook este cea mai populară rețea socială din ziua de azi și una dintre cele mai valoroase companii din lume. Însă în ciuda acestui lucru, Facebook, la fel ca multe alte companii, depinde de veniturile încasate din publicitate. Astfel, nu ar trebui să ne mire faptul că Facebook este dispus să monitorizeze locația utilizatorilor pentru a convinge companiile că publicitatea pe rețeaua sa socială are un impact real asupra veniturilor lor, scrie Playtech.ro.

Mai exact, Facebook se va folosi de serviciile de localizare din telefoanele clienților pentru a verifica dacă aceștia intră în magazinul unui comerciant după ce au văzut o reclamă la produsele acestuia. Feature-ul nu este, însă atât de simplu pe cât pare la prima vedere.

Companiile care au reclame pe rețeaua socială vor putea include și hărți în anunțurile lor, pentru a-i informa pe utilizatori în legătură cu cel mai apropiat magazin. După aceea, funcția Offline Coversions va observa legătura dintre numărul de vizite din magazine, informație obținută cu ajutorul serviciilor de locație, și datele furnizate de reclamele din Facebook.

Astfel, o companie nu va afla dacă un anume utilizator a intrat în vreunul dintre magazinele sale, însă va ști câți dintre cei care au văzut reclamele sale au vizitat la scurt timp una dintre locații. Conform primelor informații, rezultatele sunt deja foarte bune. Reclamele comerciantului francez E.Leclers, de exemplu, ar fi fost văzute de 1,5 milioane de persoane pe o rază de 1,5 kilometri. Dintre acestea, în jur de 180.000 au vizitat un magazin în următoare săptămână.

În luna septembrie a anului trecut, Facebook anunța că se va folosi de datele colectate în urma utilizării butonului de „like” și „share” amplasate pe diferite pagini de internet. Scopul lor este acela de a personaliza reclamele pe care vi le arată, astfel încât să vi le adreseze direct.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine