În conformitate cu Regulamentul de constituire și funcționare a Consiliului Național al Elevilor (CNE) de pe lângă Ministerul Educației, ieri, 14 iunie 2016, comisia de selectare a membrilor CNE a evaluat cele 64 de dosare aplicate din întreaga Republică.
Comisia, constituită din reprezentanți ai Ministerului Educației, ai organizațiilor societății civile și elevi din mandatul precedent, au selectat 32 de elevi din 31 unități administrativ teritoriale din raioanele: Anenii Noi, Cahul, Călărași, Cantemir, Cimișlia, Criuleni, Dondușeni, Drochia, Dubăsari, Edineț, Fălești, Florești, Glodeni, Hîncești, Ialoveni, Leova, Nisporeni, Orhei, Rezina, Rîșcani, Sîngerei, Șoldănești, Ștefan Vodă, Strășeni, Taraclia, Ungheni, Ocnița.Bălți, Bender, Comrat, Chișinău.
Comisia a evaluat dosarele în baza unor criterii obiective și pertinente ale angajamentului personal, argumentat și realist, de a contribui la activitatea consiliului pe durata anului 2016-2017.
Lista elevilor desemnați în urma evaluării va fi plasată pe site-ul ME după semnarea ordinului ministrului educației. Consiliul Național al Elevilor este o structură reprezentativă a elevilor, care asigură dreptul lor la opinie și libera exprimare.