(video) Atac armat într-un club din SUA: 50 de morți și 53 de răniți. Vinovatul a fost identificat

1
Foto:web.de

Cel puțin 50 de oameni au fost împușcați mortal, iar alți 53 au fost grav răniți în urma unui atac armat în Statele Unite. Tragedia a avut loc noaptea trecută într-un club pentru minorități sexuale din orașul Orlando, statul Florida. Informaţia a fost confirmată de Biroul Federal de Investigaţii.

Potrivit presei de peste ocean, un individ a intrat în local și a deschis focuri de armă, apoi s-a baricadat în clădire luând cu el mai mulți ostatici. Autorităţile americane investighează atacul ca un atentat terorist, deoarece atacul a bine organizat şi plănuit din timp. Potrivit polițiștilor, în urma unei operaţiunii atacatorul a fost ucis.

Autorul atacului, care a fost ucis în schimbul de focuri cu poliția, a fost identificat de mai multe posturi de televiziune drept Omar Mateen, un cetățean american de origine afgană.

Totodată, forțele de ordine au declarat faptul că au anumite indicii că atacatorul ar fi avut înclinaţii islamiste, dar nu au divulgat mai multe detalii în acest sens. De asemenea, autorităţile investighează şi dacă bărbatul a acţionat singur sau dacă a avut complici.

Din cauza numărului mare de victime, primarul orașului a cerut guvernatorului statului Florida să instituie stare de urgență, așa cum el a făcut pentru Orlando, ceea ce îi permite să mobilizeze resurse suplimentare.  Autoritățile au permis unui imam local să intervină într-o conferință de presă, pentru a face apel la calm și a cere populației și presei să nu tragă concluzii pripite privind motivele atacatorului.

 

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autor:Elena Guțu
Comentarii
  • Știri pentru tine