Oportunitate pentru tinerii proactivi! Aplică pentru Programul de Stagiare de 6 luni la ATIC/Tekwill

Program_stagiere

Candidaţii talentaţi, specializaţi în domeniul juridic, tehnologia informaţiei, dezvoltarea comunităţii sau marketing, sunt invitaţi să aplice la Programul de stagiere în cadrul ATIC/Tekwill. Durata programului este de 6 luni. Profilul candidatului ideal: proactiv, sociabil, flexibil şi interesat să se implice în cea mai vibrantă industrie – Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor.

Domenii:

#1. Suport juridic şi în afaceri – candidatul ideal va oferi suport echipei şi membrilor ATIC prin participarea la revizuirea legislației, coordonarea ședințelor, analiza legislației relevante, participarea în cadrul procesului de evaluare, validare, precum și distribuire a informației, participarea în cadrul ședințelor pe tematici relevante.

#2. Dezvoltarea comunităţii – candidatul ideal va fi implicat în planificarea, organizarea, coordonarea, monitorizarea, evaluarea evenimentelor dedicate dezvoltării comunităț Abordarea creativă și ideile inovative sunt binevenite.

#3. Marketing – profesioniștii calificați sunt bineveniți să se alăture echipei pentru a învăța, crea și experimenta. Toate evenimente organizate de noi necesită respectarea cerinţelor de branding stabilite şi o promovare eficientă. Fără susţinerea profesioniştilor potriviţi, acest lucru nu ar fi posibil.

Candidații interesați sunt invitați să aplice prin expedierea CV-ului însoțit de o scrisoare de intenție la adresa: cceban@ict.md până la data de 16 iunie 2016, indicând în subiectul mesajului „Programul de Stagiere ATIC/Tekwill”. Pentru orice întrebări, nu ezitaţi să ne contactaţi.

 

Faceţi cunoştinţă – Tekwill

logo TekwillTekwill îşi propune să contribuie la creşterea competitivităţii Republicii Moldova și a mediului de afaceri și investiții. Întreprinderile și produsele tehnologice inovative sunt esențiale pentru dezvoltarea economiei bazate pe cunoaștere. Știința, inovația și tehnologia sunt factorii cheie ai dezvoltării durabile și ai competitivității.

Tekwill este creat cu suportul Agenţiei Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională (USAID) în cadrul proiectului „Dezvoltarea Centrului de Excelenţă în domeniul TIC”, implementat de Asociaţia Naţională a Companiilor din Domeniul TIC.

Proiectul va fi implementat sub forma unui parteneriat public-privat între industrie, donatori, Guvernul Republicii Moldova și Universitatea Tehnică a Moldovei. Printre partenerii privați se numără companiile multinaționale IBM și Micrsoft, precum și membrii ATIC, companii locale TIC. Partenerii din sectorul privat vor aduce noi resurse, idei, tehnologii și activități de dezvoltare precum: traininguri, activități practice și programe de mentorat. De asemenea, aceștia vor avea posibilitatea să utilizeze centrul în calitate de platformă de comunicare cu universitatea, întreprinderile mici şi mijlocii (IMM), startup-urile, profesioniștii TIC. Prin intermediul Tekwill partenerii din sectorul privat vor putea contribui la ajustarea curriculei la rigorile pieței şi la dezvoltarea  ecosistemului pentru antreprenoritul IT, susţinând astfel creşterea economică a ţării.

Tekwill va avea următoarele sarcini: educație, creare de reţele şi stabilire de contacte, promovare, suport în dezvoltarea afacerilor în domeniul IT, crearea ecosistemului favorabil antreprenoriatului IT. Serviciile din domeniul educației şi dezvoltarea afacerilor vor include traininguri, servicii de consultanță și mentorat pentru IMM-uri, antreprenori, mediul academic, reprezentanți ai sectorului public. Conținutul activităților va include disciplini tehnice, cu posibilitatea de demonstrare a celor mai noi tehnologii și metodologii şi contribuind la dezvoltarea abilităților în domeniile: managementul proiectului, marketing, comunicare, leadership și altele.

Circa 1000 de persoane vor beneficia anual de activităţile şi iniţiativele lansate şi realizate în cadrul Centrului. Beneficiarii Tekwill vor veni din sectorul privat, sectorul public și mediul academic. Centrul va găzdui evenimente de networking pentru specialiștii IT, întâlniri ale studenților cu mentori și profesioniști din domeniul IT, profesori și formatori, ședințe B2B, întâlniri între antreprenorii IT și investori, etc. De asemenea, va oferi spații de co-working pentru profesioniști şi antreprenori IT, furnizând inclusiv consultaţii individuale sau de grup pentru dezvoltarea afacerilor, suport tehnic și susţinere în atragerea investițiilor. Toate activitățile vor fi susţinute de o infrastructură special proiectată, inedită pentru Republica Moldova.

 

Despre Asociația Naţională Companiilor TIC din Moldova (ATIC)

png-Logo-AticATIC este o asociație de afaceri ce numără peste 40 de membri. ATIC promovează dezvoltarea sectorului TIC din Republica Moldova prin intermediul parteneriatelor viabile între companiile private, organizații similare, instituții de stat, organizații internaționale. Misiunea Asociaţiei o constituie sporirea competitivităţii sectorului, extinderea pieţei, atragerea investiţiilor în sector şi participarea efectivă în procesul de luare a deciziilor şi reglementare a domeniului TIC.  ATIC colaborează strâns cu instituţiile de stat şi cele de învăţământ pentru a promova educaţia în domeniul tehnologiei informaţiei, îmbunătăţirea forţei de muncă pentru sector, precum şi implementarea eficientă a instrumentelor TIC în educaţie.

Pe plan internaţional ATIC promovează sectorul în calitate de partener de încredere şi cu mare potenţial de a răspunde necesităţilor clienţilor interesaţi de outsourcing în sfera tehnologiilor informaţionale şi proceselor de business.

Taguri: #USAID Moldova
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine