(foto) Fac un pas spre viitor: Doi studenți de la UTM au creat două mașini inteligente

13394208_1024399814264430_4845327668635695909_n

Pe masa studentului Butnari Nicolae se află două dispozitive, ambele parcă inspirate din viitor. Două mașini minuscule, înțesate cu fire și plăci au povestit vizitatorilor expoziției Maker Day Chișinău, care a avut loc weekendul trecut, ce înseamnă microelectronica.

Butnari Nicolae și colegul său de grupă, Dumitru Parascan, sunt studenți în anul III la Microelectronică și Nanotehnologie, specializare în cadrul Universității Tehnice a Moldovei. La cele două dispozitive-miracol băieții au lucrat mai bine de jumătate de an și încă nu le-au finalizat.

VOF_ 0189

 

După cum știți, mașinile cotidiene nu pot parca lateral, însă această primă mașină este dotată cu roți speciale, care îți permit să mergi în orice direcție. Ele se numesc roți mecano și au fost inventate în anii ‘70 de către un suedez. Cele de față au fost modelate și realizate cu ajutorul unei imprimante 3D în clubul Ingineresc MicroLab, organizat de către un profesor de-al nostru”, povestește entuziasmat Nicolae.

 

Din spusele tânărului, acest tip de mașini este utilizat în prezent în depozite industriale și militare. Cu ajutorul acestora, se pot muta cu lejeritate rezervele de produse.

Cel de-al doilea dispozitiv este încă mai sofisticat și reprezintă un smart car (din engleză, mașină inteligentă). „Mașina este dotată cu GPS, senzori ultrasunet, senzori infraroșu ce permit detectarea obstacolelor dinaintea ei. Senzorii infraroșu pot de asemenea distinge diferența de culori de pe suprafața pe care circulă. Dacă în această camera podeaua ar fi albă și am proiecta pe ea o linie neagră, mașina ar putea să o urmeze fără intervenția omului”, explică Nicolae.

 

VOF_ 0351

 

Mașina este dotată și cu o cameră video, astfel poate fotografia și filma în timp real. O parte din aceste funcții pot fi controlate de Nicolae cu telefonul, iar celelalte – utilizând un calculator personal. „Următorul pas este să asigur schimbul de date dintre plăci, ceea ce îmi va permite să controlez întreaga mașină de pe telefon”, spune băiatul.

Nicolae este entuziasmat de vestea că în viitorul apropiat va fi lansat un atelier în apropierea Universității Tehnice a Moldovei. Acest spațiu de lucru va fi dedicat tuturor creatorilor și va fi dotat cu echipamente de ultimă oră, datorită susținerii financiare oferite de Proiectul de Competitivitate al USAID Moldova.

Cunoștințele comunității reprezintă un mare beneficiu al acestui atelier. În perioada în care am dezvoltat dispozitivele eram doar eu, colegul meu și profesorul, care nu putea întotdeauna să ne ghideze. Comunicând cu alți creatori, vom afla informația mai rapid, vom găsi soluții mai ușor”, se arată convins Nicolae. Tânărul știe că doar încercând să faci un anumit obiect, reușești să înveți cu adevărat.

 

VOF_ 0357

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine