Prim-ministrul României mulțumește Guvernului Moldovei pentru mobilizarea în cazul accidentului elicopterului SMURD

dacian1
Foto:www.romaniatv.net

Prim-ministrul României, Dacian Cioloș i-a transmis mulțumiri premierului Republicii Moldova, Pavel, Filip, pentru felul în care s-au organizat autoritățile noastră după tragedia din r. Cantemir, unde ieri după prânz un elicopter SMURD s-a prăbușit murind toate cele 4 persoane aflate la bord.

„Vreau să-i mulţumesc şi pe această cale domnului prim-ministru Filip pentru modul exemplar în care s-au mobilizat autoritățile din Republica Moldova cel puţin până acuma pentru a ne ajuta să rezolvăm cât mai repede şi să clarificăm cât mai repede condițiile în care a avut loc acest accident”, a adăugat Cioloş, citat de agenția de presă românească Mediafax.

De asemenea, premierul Cioloş a anunţat vineri că este „foarte probabil” ca autorităţile moldovene să permită autorităţilor române să preia complet controlul anchetei prăbuşirii elicopterului SMURD, şeful Executivului precizând că specialiştii români au ajuns deja la faţa locului.

„Aseară şi azi-noapte târziu s-a finalizat un protocol între Parchetul General din România şi Parchetul General din Republica Moldova, care să permită specialiştilor români să participe la anchetă şi nu doar să asiste aşa cum ar fi cazul dacă nu exista acest protocol. E foarte probabil totodată, din câte am înţeles, autorităţile moldovene ar fi chiar de acord ca autorităţile române să preia complet controlul anchetei. Oricum specialiştii noştri sunt acolo şi au început deja activitatea”, a spus premierul Cioloş.

El a precizat că joi a discutat de două ori cu premierul Republicii Moldova, Pavel Filip, şi că este în permanentă legătură cu ministrul de Interne, Petre Tobă, dar şi cu ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu.

Reamintim că în seara zilei de joi, 2 iunie, prim-ministrul Moldovei Pavel Filip a convocat o ședință de urgență cu șefii instituțiilor implicate în elucidarea cauzelor accidentului aviatic din raionul Cantemir, soldat cu decesul a patru membri ai echipei SMURD: pilotul, copilotul, medicul si paramedicul.

Premierul a transmis condoleanțe în nume personal, dar și al Guvernului, familiilor victimelor accidentului, exprimându-si recunoștința pentru sacrificiul eroilor adus în misiunea de salvare a vieților omenești.

„Să știți că noi, aici în Republica Moldova, apreciem munca acestor oameni și le suntem recunoscători pentru sprijinul acordat în salvarea pacienților. Munca lor a fost una de sacrificiu, a unor adevărați eroi. Acum avem datoria să facem totul pentru a afla cauzele accidentului și aceasta va fi dovada respectului nostru pentru cei, care, cu dedicație și curaj, și-au îndeplinit nobila misiune de salvatori”, a spus Pavel Filip.

Premierul a subliniat că ancheta în cazul prăbușirii elicopterului trebuie să fie una cât mai completă și mai obiectivă.

„La această etapă există o comunicare foarte bună la nivelul instituțiilor responsabile de elucidarea cauzelor accidentului și vom face totul pentru a veni cu un rezultat al anchetei cât mai curând. Este o datorie morală în primul rând și un semn de respect pentru victimele accidentului de a aduce claritate în acest caz”, a declarat Pavel Filip.

Ambasadorul României la Chișinău, Marius Lazurca, a mulțumit autorităților moldovene pentru atenția acordată anchetării cauzelor acestui tragic accident, menționând două obiective comune: repatrierea eroilor și asigurarea tuturor condițiilor pentru anchetarea cazului. În acest scop s-a convenit crearea unei comisii comune de anchetă. Ambasadorul României a apreciat totodată, maniera exemplară și promptitudinea cu care s-au mobilizat instituțiile și a mulțumit Premierului pentru acest lucru.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine