Fundaţia Orange susţine promovarea culturii în Republica Moldova. Cu ocazia Zilei Internaţionale a Copiilor, peste 1200 de micuţi din familiile nevoiaşe şi din instituţiile de tip internat au urmărit cu emoţii spectacolul „Copilărie – dulce feerie”.
Aflat la cea de-a şaptea ediţie, proiectul îşi propune să contribuie la integrarea în circuitul cultural autohton a copiilor cu acces limitat la evenimente culturale, dar şi promovarea tinerelor talente din ţara noastră.
Sergiu POSTICĂ, Preşedinte al Consiliului Fundaţiei Orange Moldova:„Unul din obiectivele-cheie ale Fundaţiei Orange în Moldova este susţinerea copiilor în dificultate, prin facilitarea accesului la conţinut cultural de calitate. Pentru noi, deja de 7 ani, spectacolul a devenit o tradiţie frumoasă, pe care o vom păstra cu mare drag. Avem convingerea că educaţia prin cultură trebuie cultivată din copilărie, iar prin intermediul acestui proiect contribuim la integrarea culturală în societate a copiilor dezavantajaţi. Prin proiectele pe care le implementează Fundaţia Orange în Republica Moldova, Orange Moldova îşi consolidează poziţia de operator social responsabil în ţara noastră”.
Beneficiarii proiectului sunt copii originari din localităţi precum Chişinău, Străşeni, Ialoveni, Hânceşti, Rezina, Căuşeni, Ştefan-Vodă, Criuleni, Tighina, Dubăsari, Anenii Noi etc. „Copilărie – dulce feerie” a fost organizat cu ocazia Zilei Internaţionale a Copiilor, cu suportul financiar integral al Fundaţiei Orange şi implementat în parteneriat cu Societatea Culturală „Vatra”.
Vlad NEGRUZZI, Preşedintele Societăţii Culturale „Vatra”:„A fost un spectacol reuşit. Am urmărit reacţiile copiilor, iar toţi radiau de fericire. Cunoaşterea artiştilor autohtoni este un element foarte important în educaţia copiilor, iar împreună cu Fundaţia “Orange Moldova” putem contribui astfel la dezvoltarea lor”.
Tradiţional, pentru micii spectatori surprizele au fost la ordinea zilei. Pe scena Palatului Naţional au urcat mai mulţi interpreţi renumiţi din ţara noastră precum Doiniţa Gherman, Ion Suruceanu, Pasha Parfeni, Anişoara Puică şi alţii. Buna dispoziţie a copiilor veniţi la eveniment a fost întreţinută şi de mai multe grupuri autohtone de dansatori
Nicolae, clasa a V-ea, Şcoala de tip internat din Făleşti: „Sunt pentru prima dată la un asemenea concert. Cel mai mult m-au impresionat interpreţii şi dansatorii. A fost foarte vesel, iar sala e atât de mare. Un spectacol live e mult mai frumos să-l vezi decât la televizor”.
Ana CIOBANU, profesoară: „Mie mi-a plăcut foarte mult concertul. Am petrecut 2 ore de excepţie alături de artiști, într-o atmosferă veselă. Spectacolul a fost foarte interesant. Chiar undeva îmi imaginam că este mama, tata și mă mai alint și eu ca un copil. Mulțumim organizatorilor pentru aceste clipe minunate”.
Maria ZUBCO, Director Adjunct gimnaziu-internat: „ Asemenea iniţiative precum sunt cele ale Fundaţiei Orange le fac viaţa mai bună copiilor, îi ajută să socializeze, să cunoască frumosul. Pentru noi, profesorii, este o bucurie când ii vedem veseli. Ei au nevoie de mai multă afecţiune, pentru ca nu au părinţii alături zi de zi”.
Proiectul „Copilărie dulce feerie” se află la cea de-a şaptea ediţie, iar până acum, în cadrul acestuia peste 8400 de persoane s-au bucurat de spectacolele culturale. În sprijinul promovării culturii şi facilitării accesului la evenimentele din acest domeniu, Fundaţia Orange desfăşoară anual mai multe proiecte sociale destinate copiilor dezavantajaţi. Astfel, pentru a-i apropia de valorile culturale autohtone, dar şi pentru a-i integra în societate, pe lângă spectacolul „Copilărie-dulce feerie” în portofoliul Fundaţiei se află şi proiectul „Opera şi baletul mai aproape de copii dezavantajaţi”. Ambele proiecte au menirea de a familiariza copii cu adevăratele valori culturale.
În ultimii şase ani, Fundaţia Orange a reuşit realizarea a peste 50 de proiecte în domeniile educaţiei digitale, sănătăţii, culturii şi ajutorului social, iar peste 200 de mii de oameni au beneficiat de ele.