Chișinău: Ploaia din 31 mai a adus un prejudiciu de aproape 3 milioane de lei

1
Foto:agora.md

Ploile torențiale din ultima săptămână au deteriorat circa 7740 de metri pătraţi de asfalt. Pentru restabilirea acestora sunt necesare peste 2,5 milioane lei. Iar pentru curăţarea străzilor şi evacuarea nămolului sau a deşeurilor aduse de ape vor fi cheltuiţi circa 240 mii lei, informează autoritățile.

De asemenea, acestea menționează că volumul precipitaţiilor  căzute în ultimele 24 de ore depăşeşte jumătate din media lunară. Lucrările de de lichidare a  consecinţelor ploii torenţiale vor fi reluate  de către drumari odată cu stabilirea vremii.

În acelaşi timp, ploile din ultimele zile au afectat acoperişurile mai multor blocuri locative din oraş, cu o suprafaţă totală de peste 10 mii metri pătraţi.

La moment, dar şi pe parcursul nopţii, la nivelul oraşului Chişinău nu s-au înregistrat probleme privind circulaţia rutieră sau funcţionarea canalizării pluviale. Toate arterele de circulaţie sunt practicabile, iar transportul public circulă conform programului, cu excepţia autobuzelor şi troleibuzelor care circulă pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt şi care au fost redirecţionete pe str. Bucureşti, din cauza surpării părţii carosabile pe artera centrală a oraşului, la intersecţiile cu str. Armenească şi str. Vasile Alecsandri.

Reamintim că cetăţenii pot sesiza autorităţile în privinţa pagubelor produse de ploaie, la următorul număr de telefon: „022-22-22-67” – Dispeceratul Central Municipal.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autor:Elena Guțu
Comentarii
  • Știri pentru tine