În toate universitățile din țară au demarat examenele din sesiunea de vară, iar pentru absolvenții studiilor superioare de licență au loc – examenele finale. Conform prevederilor Codului Educației, forma de evaluare finală a studiilor superioare de licență se stabilește de senatul instituției de învățământ superior.
Potrivit datelor pe care le deține Ministerul Educației, circa 50% din senatele universitare au decis ca examenul de finalizare a studiilor de licență să fie constituit din 3 componente: o probă de profil, proba de specialitate și teza/proiectul de licență (Universitatea de Stat de Educație Fizică și Sport, Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „N.Testemițanu”, Academia Militară, Universitatea de Stat din Taraclia, Institutul de Relații Internaționale din Moldova, Academia ,,Ștefan cel Mare ” a MAI, Universitatea de Studii Politice și Economice Europene, Academia de Transporturi, Informatică și Comunicații, Universitatea Cooperatist-Comercială din Moldova, Universitatea de Studii Europene din Moldova, Universitatea Slavonă, Institutul de Științe Penale și Criminologie Aplicată, Institutul Nistrean de Economie și Drept).
Susținerea unei probe de examen cu caracter integrator și a tezei/proiectului de licență a fost decizia a 4 universități (Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea Tehnică a Moldovei, Universitatea Pedagogică de Stat ,,Ion Creangă”, Universitatea ,,Perspectiva-INT”).
În cazul instruirii concomitente în două domenii înrudite, examenul de licență include 2 probe la unitatea de curs/modulele de specialitate.
Senatele Universității de Stat Agrare din Moldova, Universității de Stat ,,B.P.Hașdeu” din Cahul și Universității Academiei de Științe a Moldovei au decis ca la unele specialități examenul de licență va include susținerea tezei/proiectului de licență. Totuși, la specialitățile ce țin de domeniul Științelor Sociale, domeniul Științe ale Educației cu specialități duble, domeniul Medicină veterinară pentru absolvenții anului curent se vor organiza 3 probe (proba de profil, proba de specialitate, susținerea tezei/proiectului de licență).
Senatele Academiei de Studii Economice din Moldova, Universității de Stat ,,A.Russo” din Bălți, Universității de Stat din Tiraspol, Universității Libere Internaționale din Moldova, Institutului Internațional de Management ,,IMI-NOVA”) au decis ca absolvenții să susțină teza/proiectului de licență fără alte probe.
Examenul de licență se va organiza și desfășura în conformitate cu prevederile Regulamentului-cadru privind organizarea examenului de finalizare a studiilor superioare de licență, pus în aplicare prin ordinul Ministerului Educației nr.1047 din 29 octombrie 2015
Instituțiile de învățământ superior subordonate altor ministere (departamente) vor organiza examenul de licență în conformitate cu Regulamentul menționat anterior şi în conformitate cu actele normative elaborate de către ministerul (departamentul) de resort.