Se caută membri pentru o comisie de evaluare în cadrul unei competiții de design

Tekwill

Studenții, tinerii creativi sau companiile de profil sunt invitați să propună proiecte de design exterior pentru amenajarea spațiului din fața Centrului de Excelenţă în domeniul TIC – Tekwill. În același context și membrii activi ai comunităţii şi ai industriei IT sunt invitați să se alăture Comisiei de Evaluare a proiectelor de design exterior şi să participe la selectarea proiectului învingător.

În cadrul proiectului „Dezvoltarea Centrului de Excelență în Domeniul TIC“, finanțat din sursele Agenţiei Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), a fost lansată competiția deschisă pentru soluţii şi propuneri de design pentru spaţiul exterior adiacent al Tekwill. Propunerile de design trebuie să corespundă cu condițiile deja existente ale suprafeței, și anume un lot de parcare și spații pentru terase. Mai multe detalii despre competiție, al cărei termen limită este pe 20 iunie 2016, puteți găsi aici.

Întrucât Centrul de Excelenţă în domeniul TIC Tekwill va constitui un spaţiu dedicat actualilor şi viitorilor profesionişti IT, cu o ambianţă creativă, prietenoasă şi favorabilă dezvoltării, invităm membrii activi ai comunităţii şi ai industriei IT să se alăture Comisiei de Evaluare a proiectelor de design exterior şi să participe la selectarea proiectului învingător.

Nominalizările pentru Comisia de Evaluare pot fi efectuate până la data de 10 iunie, 2016. Vă rugăm să indicaţi numele persoanei, funcţia, organizaţia în care activează (în cazul în care este valabil), date de contact (telefon, e-mail) prin completarea acestui sondaj sau să ne transmiteţi informaţia la executive@ict.md.

Evaluarea propunerilor preselectate şi desemnarea proiectului învingător va avea loc la data de 29 iunie, în spaţiul destinat viitoarei implementări (spaţiul exterior adiacent al Centrului de Excelenţă în domeniul TIC Tekwill, amplasat pe str. Studenților 9/11).

Taguri: #USAID Moldova
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine