Polițiștii vor asigura ordinea publică la meciul de fotbal dintre FC „Milsami” – FC „Zarea”

dsc02134

Astăzi, 25 mai 2016, începând cu ora 20:00, pe stadionul „Zimbru” din capitală se va desfășura meciul de fotbal dintre FC „Milsami” (orașul Orhei) și FC „Zarea” (orașul Bălți).

Polițiștii vor fi prezenți atât în arena sportivă, cât și în aproprierea stadionului, pentru asigurarea climatului de ordine necesar desfășurării competiției sportive.

În acest context, Poliția solicită suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente.

Precizăm, că nu vor fi tolerate manifestările de natură care să pună în pericol siguranţa participanţilor, astfel, persoanele prezente la meciul de fotbal le este interzis:

# consumarea băuturi alcoolice în arena sportivă sau să pătrundă în interiorul acesteia în stare de ebrietate; introducerea în arena sportivă a băuturilor alcoolice, a inscripţilor, afişelor sau alte suporturi ce conţin simboluri, sloganuri, imagini ori texte cu conţinut obscen;
# să refuze prezentarea documentelor de acces şi, după caz, a actelor de identitate, la solicitarea justificată a forţelor de ordine şi siguranţă;
# să refuze supunerea la efectuarea controlului corporal preventiv şi al bagajelor;
# să escaladeze gardurile care delimitează spaţiul de joc sau gardurile interioare de separare a sectoarelor;
# să profereze ori să scandeze injurii, cuvinte sau expresii jignitoare ori vulgare la adresa forţelor de ordine sau să ameninţe cu acte de violenţă;
# să îşi ascundă faţa cu articole de îmbrăcăminte sau alte accesorii cu intenţia de a împiedica identificarea;
# să refuze părăsirea imediată a arenei sportive, dacă măsura evacuării a fost dispusă de către forţele de ordine.

Inspectoratul Național de Patrulare informează cetățenii, în vederea neadmiterii creării ambuteiajelor şi periclitarea circulaţiei rutiere, pe parcursul desfăşurării evenimentului fotbalistic, deplasarea transportului va fi redirecţionat, iar parcarea automobilelor pe bulevardul Dacia, segmentul strada Burebista – Butucului, va fi interzisă.

De asemenea, inspectorii de patrulare îndeamnă șoferii, cât și pietonii să evite pe cât posibil zona stadionului „Zimbru” și să-și parcheze mașinile doar în locuri special amenajate.

Pentru a evita aglomeraţia în jurul punctelor de intrare în arena sportivă, recomandăm spectatorilor să vină la stadion începând cu ora de deschidere a porţilor de acces.

Participanţii la evenimentul sportiv trebuie să respecte măsurile stabilite de organizatori şi forţele de ordine în apropierea şi în incinta arenei sportive.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine