Un incendiu de proporții a izbucnit în centrul Chișinăului, în Piața Centrală! Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale al MAI a intervenit în forţă pentru lichidarea unui incendiu izbucnit în seara zilei de 25 mai 2016 într-o construcţie de tip magazin, situată pe str. Mitropolit Varlaam nr.64 din capitală. Apelul la serviciul 901 a fost recepţionat la ora 21.42.
La faţa locului pentru lichidarea focului au intervenit 15 autospeciale cu un efectiv de 60 de pompieri, fiind raportat incendiu cu regim sporit de intervenţie. Ajunşi la faţa locului salvatorii au stabilit că acoperişul construcţiei cu două nivele este cuprins de flăcări, pe o suprafaţă de peste 300 metri pătraţi.
Pompierii au efectuat lucrări de intervenţie pe tot perimetrul cuprins de ardere. Incendiul a fost localizat către ora 22.42 şi lichidat complet la ora 23.58. În urma arderii nimeni nu a avut de suferit.
Conform primelor informaţii, focul a afecta acoperişul construcţiei, dar şi bunurile materiale de la nivelul doi. Angajaţii Serviciului Situaţii Excepţionale al MAI au reuşit să salveze toate bunurile şi obiectele de la parter.
Intervenţie pompierilor a fot îngreunată din cauza sarcinii combustibile a elementelor constructive, dar şi a planificării şi amenajării construcţiei. Toate circumstanţele şi cauza producerii incendiului urmează să fie stabilite de Laboratorul Experimental Antiincendiare.
Reporterul #diez transmite live de la fața locului:
Imagini FOTO / VIDEO de la fața locului:
Video DSE