Comitetul Parlamentar de Asociere UE-Moldova efectuează o vizită la Chișinău

1
Foto:cotidianul.ro

Delegaţia Parlamentului European din cadrul Comitetului Parlamentar de Asociere UE-Moldova, condusă de europarlamentarul Andi Cristea, va efectua o vizită la Chişinău în perioada 17-19 mai. Membrii Delegaţiei urmează să discute cu omologii moldoveni despre situaţia politică din Republica Moldova, relaţiile acesteia cu UE, precum şi stadiul implementării reformelor din cadrul sistemului judiciar, de drept şi electoral, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Parlamentului European.

„Această întâlnire, prima care va avea loc la Chişinău de la semnarea Acordului de Asociere dintre Uniunea Europeană şi Moldova, va reprezenta un moment important pentru consolidarea suplimentară a legăturilor interparlamentare şi pentru a evalua de o manieră amănunţită implementarea Acordului de Asociere şi agenda reformelor. Cred cu tărie că dialogul nostru, care beneficiază de un mandat puternic, prevăzut chiar în Acordul de Asociere, constituie un instrument crucial pentru asigurarea implementării reformelor, necesare în mod urgent pentru a răspunde aşteptărilor cetăţenilor”, a precizat şeful delegaţiei PE, europarlamentarul român Andi Cristea.

Delegaţia va fi formată din patru eurodeputaţi, şi anume Andi Cristea (S&D, România), Michal Boni (EPP, Polonia), Petras Auštrevičius (ALDE, Lituania) şi Norica Nicolai (ALDE, România).

Relaţiile UE-Moldova şi situaţia din Republica Moldova, implementarea Acordului de Asociere, asigurarea libertăţii presei, realizarea reformelor din cadrul sistemului judiciar, de drept şi electoral, precum şi guvernarea economică şi financiară vor fi principalele subiecte discutate în cadrul reuniunii Comitetului Parlamentar de Asociere UE-Moldova. Aceasta va avea loc miercuri, pe 18 mai, şi va fi urmată de o conferinţă de presă în Parlamentul Republicii Moldova, care va debuta la ora 15.00.

După întâlnirea de la Bruxelles, în perioada 21-22 septembrie 2015, aceasta va fi cea de-a doua reuniune a Comitetului Parlamentar de Asociere UE-Moldova.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autor:Elena Guțu
Comentarii
  • Știri pentru tine