Ce poate să învețe Moldova din legile anti-tutun ale țărilor europene

pipes
Foto:www.wsj.com

Legea antitutun este încă o noutate pentru țara noastră, întrucât prevederile ei continuă să intre în vigoare pe etape. Cu toate acestea, încă de la adoptarea inițiativei legislative, păreri contradictorii s-au iscat cu privire la aplicabilitatea acesteia, motiv pentru care ne-am propus să facem un studiu comparativ între legea moldovenească și legile asemănătoare aplicate în țările europene.

Noul pachet de legi antitutun a fost votat în luna mai a anului trecut și a fost publicat în Monitorul Oficial în septembrie. Cu toate acestea, prevederile acestuia intră în vigoare pe etape. Spre exemplu, de la 1 ianuarie au intrat în vigoare amendamentele care interzic publicitatea la țigări, de la 31 mai vor intra în vigoare prevederile care interzic fumatul în spații publice, iar din 2020 vor fi interzise țigările aromatizate, etc. Până acum, multe din prevederi au fost tratate cu scepticism. Mai mulți experți susțin că legea a fost aprobată în grabă sau chiar în mod intenționat au fost admise incoerențe și prevederi care se bat cap în cap și care o fac aproape inaplicabilă. Mai mult decât atât, din cauza zvonurilor și a lipsei de informare, mulți cetățeni nu cunosc aspectele legii și sunt induși în eroare, precum ar fi interzicerea comercializării țigărilor între 20.00 și 8.00, fapt ce reprezintă un fals și nu este prevăzut de lege.

Legea noastră presupune că se interzice fumatul în toate spaţiile publice închise şi semiînchise, inclusiv în locurile  de uz comun. Restricționări în acest sens vor fi și în spațiile publice. Cu toate acestea, angajatorii, proprietarii sau managerii spațiilor publice sau ai locurilor de muncă pot amenaja locuri speciale pentru fumat. Ce este un loc special amenajat pentru fumat?

Potrivit doctorului Varfolomei Calmîc, doctor în științe medicale de la Centrul Național de Sănătate Publică, spațiul respectiv trebuie să fie izolat de restul încăperilor unde se află vizitatorii și angajații, cu sistem de ventilare efectivă care să asigure extrasul fumului în afara încăperii mai sus de acoperiși la o distanță de 10 metri minimum de la orice ferestre a localurilor din preajmă și proprii, iar zonarea fumători/nefumători existentă până acum în localuri nu mai este aplicabilă.

În prezent, 17 țări din Uniunea Europeană au adoptat până acum legi anti-tutun, printre care Irlanda, Marea Britanie, Grecia, Bulgaria, Malta, Spania și Ungaria au cele mai dure prevederi cu o interzicere totală a fumatului  în spațiile publice închise, transportul public și la locurile de muncă, cu doar câteva excepții permise. Iată cum sună prevederile legilor anti-fumat în câteva din aceste țări:

Austria

Photo Credit: theodysseyonline.com
Photo Credit: theodysseyonline.com

Fumatul este interzis la locul de muncă, în spații publice închise, spații ce vizează îngrijirea sănătății, hoteluri și alte unități de cazare, în închisori, restaurante, baruri, instituții educative, transport public sau spații publice deschise.

Cu toate acestea:

# la locurile de muncă este permisă amenajarea spațiilor închise pentru fumători, cu condiția ca acestea să fie bine izolate, un angajat poate fuma în biroul său atât timp cât are birou individual și nu interacționează cu clienții;

# camerele de fumat sunt permise și în cadrul instituțiilor de sănătate;

# în cazul restaurantelor și barurilor mai mari de 50 de m2 administratorii pot amenaja spații închise, localurile care au între 5o m2 și 80 m2 pot separa foarte bine o zonă de fumători de alta, localurile mai mici de 50 m2 pot decide dacă vor să devină fie localuri fumătoare fie localuri ne-fumătoare;

# în aeroporturi sunt permise instalarea unor cabine pentru fumat.

Belgia

Photo Credit: www.vapingpost.com
Photo Credit: www.vapingpost.com

Fumatul este interzis la locurile de muncă, în spațiile publice închise, restaurante, baruri, spații ce vizează îngrijirea sănătății, hoteluri și alte unități de cazare, transport public, instituții educative, închisori.

Cu toate acestea:

# La locurile de muncă, în spațiile publice închise, restaurante, baruri, spații ce vizează îngrijirea sănătății, în hoteluri și alte unități de cazare pot fi amenajate camere speciale pentru fumat care să nu depășească 25 % din suprafața totală. În aceste camere orice serviciu este interzis. Însă, clienții își pot lua băuturile cu ei.

Cehia

Photo Credit: REUTERS/David W Cerny
Photo Credit: REUTERS/David W Cerny

Fumatul este interzis la locul de muncă, în spații publice închise, restaurante, baruri, spații ce vizează îngrijirea sănătății, transport public, hoteluri și unități de cazare, închisori.

Cu toate acestea:

# se permite amenajarea spațiilor speciale pentru fumat atât în interiorul clădirilor cât și în afară;

# în cazul restaurantelor sau barurilor, administratorii pot să decidă să-și desemneze localurile fumătoare sau nefumătoare, sau să amenajeze arii separate pentru fumători sau nefumători; Ariile unde fumatul este permis trebuie să fie bine ventilate;

# în cazul spațiilor ce vizează îngrijirea sănătății, anume în departamentele ce se ocupă cu tratarea dependențelor, fumatul este permis în arii special amenajate, bine ventilate.

# în preajma stațiilor de transport public cât și la aeroporturi pot fi amenajate spații speciale pentru fumat;

# în cazul închisorilor, autoritățile trebuie să se asigure că deținuții sunt protejați de efectele nocive ale fumatului, însă la cerere, fumătorii pot fi separați de nefumători.

Estonia

Photo Credit: www.slideshare.net
Photo Credit: www.slideshare.net

Fumatul este interzis la locul de muncă, în spațiile publice închise, hoteluri și unități de cazare, închisori, restaurante, baruri, spații ce vizează îngrijirea sănătății, instituții de învățământ, transport public.

Cu toate acestea:

# se permite amenajarea spațiilor speciale pentru fumat, care trebuie să fie bine ventilate;

# se permite amenajarea spațiilor speciale pentru fumat în spațiile publice închise;

# în cazul barurilor și restaurantelor pot fi amenajate spații pentru fumat atât în interior cât și exterior;

# în cazul instituțiilor de învățământ, spații pentru fumat pot fi amenajate doar în cazul universităților;

# Arii ventilate se pot amenaja și în stațiile de tren.

Grecia

Photo Credit: www.economist.com
Photo Credit: www.economist.com

Aici fumatul este interzis la locul de muncă, în spațiile publice închise, hoteluri și unități de cazare, restaurante, baruri, spații ce vizează îngrijirea sănătății, instituții de învățământ, transport public.

Unica excepție vizează barurile unde fumatul este permis în spațiile mai mari de 300 m2 în care se cântă muzică LIVE și sunt cazinouri. Și în închisori fumatul este permis.

România

Photo Credit: www.avantaje.ro
Photo Credit: www.avantaje.ro

Inițiativa legislativă din România se adoptă aproape concomitent cu cea din Moldova. 16 martie 2016 a devenit prima zi din care fumatul în spațiile publice din România este interzis. Fumatul este interzis în toate spațiile publice închise, adică în spațiile cu un acoperiș, delimitat de cel puțin doi pereți. Guvernul român spune că nu contează dacă pereții sunt din cărămidă, lemn sau chiar folii de plastic. Indiferent de materialele folosite, spațiul este considerat public și închis. Fumatul este interzis și în baruri sau restaurante, discoteci sau pizzerii. Pe listă intră și magazinele sau mall-urile care au avut până acum locuri special amenajate. Fumatul este interzis și în spațiile comune ale clădirilor în care locuiți.  Este permis fumatul în mașina personală, dar nu și în mașina de serviciu sau în taxiuri. De asemenea nu se mai poate fuma pe peroane sau în refugii închise.

Legile antitutun sunt binevenite în societățile de azi, atât timp cât au o expunere clară, cu toate restricțiile, permisiunile cât și excepțiile vizibile, sunt făcute responsabil și pot fi aplicate astfel încât să nu fie încălcate drepturile nimănui. Din experiența țărilor dezvoltate, putem vedea că ținta principală rămâne reducerea fumatului, dar în același timp legea respectă tuturor oamenilor dreptul la alegere, fiind oferite condiții flexibile de implementare.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Alina Gîrneț
Comentarii
  • Știri pentru tine