În ultimele 24 de ore, Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale a fost antrenat în lichidarea a 28 de situaţii de risc. Salvatorii şi Pompierii au fost solicitaţi pentru lichidarea focarelor de ardere, deblocări de uşi, dar şi acordarea primului ajutor calificat cu implicarea efectivului SMURD.
O nouă operaţiune aero–medicală a avut loc pe teritoriul Republicii Moldova în după-amiaza zilei de ieri, 15 mai. Un bărbat în vârstă de 52 de ani, din raionul Cantemir, care a suportat un accident vascular-cerebral hemoragic, a necesitat îngrijiri suplimentare la Institutul de Neurochirurgie din mun. Chişinău. Echipajul SMURD de la Iaşi a aterizat pe str. Boris Glavan din Cantemir şi a preluat pacientul, iar către ora 16.03, elicopterul a aterizat pe stadionul „Dinamo” din Chişinău. Bolnavul a fost monitorizat pe parcursul zborului, iar la final acesta a fost preluat de către medicii din Capitală.
Conform informaţiilor Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, aceasta este a treisprezecea operaţiune aero-medicală realizată cu succes.
Tot ieri, pompierii au fost alertaţi pentru lichidarea unui incendiu, care a avut loc pe str. Buna Vestire nr. 6 din Capitală. Apelul la serviciul 901 a fost recepţionat la ora 22.00. La faţa locului au intervenit patru autospeciale de intervenţie. Ajunşi, pompierii au stabilit că ard patru construcţii din lemn, unde erau depozitate bunuri şi lucruri învechite.
Salvatorii au reuşit să stingă focul, fără ca acesta să obţină răspândire. În urma arderii, nimeni nu a avut de suferit, fiind afectată o suprafaţa de 100 de metri pătraţi. Toate circumstanţele şi cauza producerii incendiului urmează a fi stabilite.
În ultimele 24 de ore, pentru lichidarea consecinţelor de risc în ţară au fost antrenaţi 131 de salvatori şi pompieri cu 33 de autospeciale de intervenţie.