Dorin Chirotacă şi-a luat concediu. Vineri va juca nunta cu jurnalista Anișoara Loghin

13133342_1163909403642867_2312610977682425087_n

Primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, şi-a luat concediu nupţial. Vineri, 20 mai, edilul se însoară cu jurnalista postului privat de televiziune ProTV Chișinău, Anișoara Loghin. Nunta va avea loc într-un local din capitală, scrie Sputnik.

Potrivit prietenilor cuplului, pregătirile pentru nuntă sunt pe ultima sută de metri. Perechea ţine în secret locul unde se va desfăşura nunta, dar a anunţat că cununia va avea loc la Biserica „Sfânta Teodora de la Sihla” din centrul capitalei. De asemenea, nu a fost făcut public nici numele celor care îi vor cununa pe tinerii însurăţei.

Reamintim că, liberalul Dorin Chirtoacă s-a logodit în vara anului trecut. Acesta și-a cerut aleasa inimii în căsătorie pe scena din Piața Marii Adunări Naționale, în fața oamenilor adunați pentru a marca sărbătoarea națională „Ziua limbii române”.

Aceasta este prima căsătorie a liberalului. Chirtoacă are 37 de ani şi este în al treilea mandat la cârma capitalei.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine