(foto, video) Un lan de cânepă a fost descoperit într-o plantație de floarea soarelui

3
Foto:border.gov.md

Polițiștii de frontieră din regiunea de sud a țării au depistat un câmp, pe care creștea aproximativ 6000 de fire de cânepă. Cazul a fost consemnat ieri, 11 mai, în apropierea satului Etulia, raionul Vulcănești.

Patrula mobilă a Sectorului Poliției de Frontieră Cișmichioi a descoperit lanul de cânepă la aproximativ 150-200 m de la linia de frontieră cu Ucraina. Plantația se întindea pe o parcelă de aproximativ 0,20 ha, camuflată într-un lan de floarea-soarelui.

Photo Credit: border.gov.md
Photo Credit: border.gov.md

Potrivit informațiilor preliminare, lotul de pământ aparține unei societăţi cu răspundere limitată care este înregistrată în sat. Etulia. Firele de cânepă au fost smulse și depozitate la Sectorul Poliției de Frontieră Cișmichioi, pentru a fi supuse unei expertize.

În prezent, polițiștii de frontieră efectuează măsuri operative de investigaţii privind stabilirea tuturor circumstanţelor, precum şi identificarea persoanelor implicate în cultivarea plantelor cu conţinut narcotic.

Photo Credit: border.gov.md
Photo Credit: border.gov.md

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autor:Elena Guțu
Comentarii
  • Știri pentru tine