(foto) Studenții la drept au aflat mai multe despre cum aducem democrația europeană la noi acasă

DSC_0048

Institutul de Reforme Penale în cadrul proiectului „Promotori pentru democrație europeană”, inițiat de Biroul de Informare al Parlamentului European în România, în parteneriat cu asociația INVENTO, în cadrul proiectului „Acțiune pentru Justiție”, a organizat la data de 11 mai Conferința interuniversitară „Democrația europeană la tine acasă”, eveniment găzduit de către Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de drept.

La deschiderea Conferinței au fost invitați reprezentanți a unor instituții şi organizații, care contribuie la implementarea a ceea ce şi-a propus Moldova să facă prin semnarea Acordului de Asociere RM-UE, printre care directorul Institutului de Reforme Penale, Victor Zaharia, decanul Facultății de Drept a USM, Sergiu Băieșu, șefa Direcției Generale Integrare Europeană din cadrul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Daniela Cujbă, șefa Direcției armonizarea legislației din cadrul Centrului de Armonizare a Legislației din cadrul Ministerului Justiției, Alexandrina Bulat-Rotaru și expertul asociat politicii de integrare europeană din cadrul Institutului de Politici şi Reforme EuropeneIulian Rusu.

Participanții din cadrul conferinței au avut parte de o prezentare privind Acordul de Asociere RM-UE în calitate de parcurs ales de Republica Moldova, precum şi ocazia de a reflecta și discuta asupra valorilor europene şi rolul instituțiilor Uniunii Europene, funcționalitatea acestora şi modalități de implicare a cetățenilor în politica europeană, ce înseamnă democrația europeană şi integritatea ca valoare fundamentală a unei democrații.

Participanții, care au manifestat pro-activism în vederea promovării democrației europene prin susținerea unui discurs la una dintre subiectele conferinței, sunt tineri juriști, precum şi studenți ai facultăților de drept al diverselor universități din țară.

????????????????????????????????????

 

????????????????????????????????????

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine