Founder Institute este unul dintre cele mai mari acceleratoare de start-upuri din lume care în curând va fi lansat și la Chișinău. Acest program a fost conceput în Sillicon Valley, pentru ca mai apoi acesta să-și extindă rețeaua în peste 100 de orașe din 58 de țări din întreaga lume.
Ce presupune acest program?
Founder Institute este un program de accelerare part-time care durează 4 luni și care își propune să ofere participanților suportul necesar pentru ca aceștia să-și implementeze ideile de afaceri într-o perioadă foarte scurtă. Participanții în program au acces la o largă rețea de mentori din întreaga lume, participă la sesiuni săptămânale ce îi ajută să-și dezvolte ideea de afaceri, astfel ca la final să devină fondatori de companii. Acest program furnizează un riguros curriculum care are ca scop ghidarea aplicanților în lumea antreprenoriatului pornind de la validarea ideilor lor, îmbunătățirea rețelelor de clienți, construirea unei echipe, pregătirea de a atrage investiții și altele. Cu ajutorul sesiunilor săptămânale coordonate de către mentori de top, feedbackului exigent, întâlnirilor de grup cu alți participanți ai programului și temelor pentru acasă provocatoare, participanții pot face progrese vizibile și dezvolta un start-up pe perioada de derulare a programului.
Cine sunt mentorii?
- Alvar Lumber, Inginer-Șef, Transferwise;
- Christoph Sollich: Freelancer, The Pitch Doctor;
- Daan Weddepohl: CEO și Fondator, Peerby;
- Dmitri Voloshin: Producător, Director, Antreprenor Simpals;
- Dumitru Slonovschi: Director General și Fondator Magenta Consulting;
- Eugen Boico: Fondator și CEO, Publicis Moldova / NRG Media;
- Eugeniu Girla: CEO, Kintaly;
- Francisco Otalora: Radio Talk Show Host, Conversations from the future UK;
- Iurie Gorea: CEO, Bugor Service;
- Ruslan Cojocaru: CEO, Tucano & Oliva;
- Ruz Chishty: Dealmaker and Rainmaker, UK Startup Community;
- Sergiu Soltan: CEO, VS Marketing;
- Thomas Hartmann:Manager General, Lean Startup Practitioner;
- Tudor Tarlev: Chief experimentalist , #tudorlabs;
- Vincent Choi: Șeful departamentului de Producție, Zalando;
- Weston Hankins: Cofounder, Couchsurfing;
- Marcos Polanco, Co-director Founder Institute San Francisco;
- Oleg Ciubotaru, CTO FFW.
Cei care coordonează acest program în Chișinău sunt: Andrei Spînu, Mihai Stipanov și Sergiu Matei, cofondatori Dreamups Innovation Campus.
Cine poate să aplice?
Programul Founder Institute se concentrează pe fondatori, și nu pe idei. Dacă ești tânăr talentat și motivat să lucrezi pentru ați construi propria companie tehnologică, atunci ești mai mult decât binevenit să aplici. La program pot aplica: persoane angajate full-time, echipe, fondatori care au o idee de afaceri sau cei care au implementat deja o idee.
Ce să aștepți de la program?
În urma negocierilor, fee-ul de participare la programul Founder Institute în Chișinău a fost stabilit la costul de 250$, plus fee-ul de înregistrare de 25$, comparativ cu SUA unde acesta valorează 2500 $. Dacă aplici la programul Founder Institute urmând linkul, nu va fi necesar să plătești fee-ul de 25.
Ce zici ești gata să începi călătoria în lumea antreprenoriatului? Dacă da, nu ai decât să completezi formularul de aplicare pe care îl găsești aici.
Pentru a afla mai multe despre program, te invităm vineri, ora 18.15, în incinta campusului Dreamups, str. Uzinelor 1, la o sesiune de informare. Mai multe detalii despre eveniment, găsește aici. Pentru a beneficia de bilet gratuit, urmează linkul.