La 9 mai, de Ziua comemorării victimelor celui de-al doilea război mondial, în Piaţa Marii Adunări Naţionale vor fi expuse 36 de unităţi de tehnică militară, utilizate în cadrul exerciţiului moldo-american „Dragon Pioneer 2016”.
Potrivit unei informaţii oferite de Ministerul Apărării, cele 24 de vehicule militare din dotarea armatei americane şi 12 ale Armatei Naţionale se vor afla în centrul capitalei între orele 13.00 – 18.00.
Totodată, Ministerul Apărării va organiza pregătirea, pentru vizitatorii expoziţiei, a unui terci ostăşesc.
Despre exerciţiul militar „Dragon Pioneer 2016”
Militari ai Armatei Naţionale şi ai Statelor Unite ale Americii vor participa, în perioada 3 mai — 20 mai 2016, la exerciţiul „Dragon Pioneer 2016”, desfăşurat, în premieră, în Republica Moldova.
Aplicaţiile, la care vor fi antrenaţi 198 de militari ai Regimentului 2 Cavalerie al SUA şi 165 de militari din Batalionul Geniu, Batalionul 22 de menţinere a păcii, precum şi din brigăzile 1, 2 şi 3 ale Armatei Naţionale, au ca scop instruirea comună a subunităţilor de geniu şi creşterea nivelului de interoperabilitate dintre cele două armate.
Scenariul exerciţiului, care se va desfăşura în Batalionul de Geniu şi la Centrul de instruire al Brigăzii infanterie motorizată „Moldova”, prevede instruirea contingentelor Armatei Naţionale şi SUA la executarea cercetării de geniu, lucrărilor de fortificaţie, trecerea peste obstacole, amenajarea trecerii unui curs de apă, executarea lucrărilor de distrugere, de supravieţuire, cu asigurare logistică în condiţii de câmp, cu acordarea ajutorului medical şi evacuarea răniţilor.
În cadrul „Dragon Pioneer 2016” vor fi utilizate 58 de unităţi de tehnică din dotarea armatei SUA, dintre care 11 maşini de luptă şi asigurare de luptă (geniu), 18 maşini de manevră HMMWV, 29 maşini de transport, medicale, geniu. Armata Naţională va participa cu 40 de maşini de geniu şi asigurare.
De menţionat că unităţile de tehnică americane vor intra în Republica Moldova la 2 mai curent, prin punctul de trecere Sculeni şi se vor deplasa pe drumul naţional M14, urmând traseul Sculeni — Făleşti — Negreşti.