Reprezentanţii Colegiului Europei au desfăşurat la Chișinău, pentru al treilea an consecutiv, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova, o nouă rundă de selecţie a tinerilor moldoveni, candidaţi pentru studiile de master în această instituţie prestigioasă de înalte studii europene.
Astfel, studenţii care au fost selectaţi pentru anul de studii 2016-2017 vor putea beneficia de bursele oferite de către Comisia Europeană tinerilor din ţările vizate de Politica Europeană de Vecinătate.
Potrivit unui comunicat de presă al MAEIE, în cadrul întrevederii viceministrului afacerilor externe şi integrării europene Daniela Morari cu preşedintele comisiei de selecţie, directorul serviciului comunicare şi relaţii externe al Colegiului Europei (campusul Natolin, Varşovia) Richard Washington a fost remarcat nivelul înalt de pregătire al studenţilor din Republica Moldova, fapt ce constituie o premisă importantă pentru instruirea profesională de mai departe. A fost subliniată, de asemenea, importanţa angajării ulterioare a absolvenţilor acestei şcoli în instituţiile de stat ale Republicii Moldova.
Amintim că, Colegiul Europei este o universitate privată, fondată în 1949 la Bruges, Belgia, care în 1992 şi-a creat un nou centru la Natolin, Polonia, fiind considerată una dintre cele mai vechi şi prestigioase instituţie de studii postuniversitare din UE care pregăteşte funcţionari de înaltă calificare pentru structurile de stat implicate în realizarea politicilor publice în domeniul economiei, justiţiei, diplomaţiei şi afacerilor europene.