Primăria municipiului Chişinău informează despre continuarea lucrărilor de instalare a coșurilor de gunoi în capitală. Astfel, pe parcursul lunilor martie-aprilie, în preajma stațiilor de așteptare a transportului public, pe bulevardele și străzile principale, în Parcul „Valea Morilor” și Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt” au fost instalate circa 850 coșuri de gunoi.
Serviciile municipale vor continua instalarea coșurilor de gunoi pe bd. Dacia, bd. Traian, str. Independenței, bd. Moscova, str. Alba-Iulia, str. Liviu Deleanu, dar și pe alte străzi principale din sectoarele capitalei. De asemenea, în cele mai aglomerate zone ale capitalei vor fi amplasate 100 de tomberoane moderne care oferă posibilitatea colectării separate a deșeurilor (plastic, hârtie, sticlă), cu o capacitate de 120 litri.
Totodată, 3 coșuri recent instalate au fost vandalizate și sustrase. În acest context, municipalitatea face apel către locuitorii capitalei să manifeste respect față de mobilierul instalat în spațiul public, iar persoanele care îi depistează pe răufăcători să sesizeze organele de poliție la numărul de telefon 902.
Menționăm că achiziționarea produselor pentru colectarea gunoiului fac parte din cadrul unui proiect realizat de Primăria municipiului Chișinău, cu contribuția financiară a Fondului Ecologic Local.