O firmă britanică acordă salariaților săi o jumătate de zi de concediu pentru a putea urmări în voie, la televizor, primul episod din noul sezon al serialului „Game of Thrones”. Noul regulament al companiei prevede că angajații pot să nu vină la birou în dimineata de 25 aprilie, a doua zi dupa lansarea sezonului al șaselea al seriei. Firma activează în domeniul marketingului digital.
Inițiativa firmei i-a încântat pe toți salariații, chiar si pe cei care nu sunt fani ai acestei serii, fiindcă jumătatea de zi liberă poate fi luată a doua zi după difuzarea primului episod din alt serial, de exemplu „The Walking Dead”.
Această nouă regulă va intra în vigoare la fiecare nou sezon din „Game of Thrones”. Salariații vor putea conta, prin urmare, pe alte două jumătăți de zile de concediu, ținând seama că au fost anunțate alte două sezoane ale serialului.
Creatorul seriei a anunțat, în urmă cu câteva zile, că, după sezonul al șaselea, s-ar mai filma doar 13 episoade, împărțite în două sezoane.