(video) O nouă ediţie Olympic Fest va avea loc pe 21 mai. Iată ce ne-au pregătit organizatorii

12985442_1009419412437593_4231438501159413921_n

OLYMPIC FEST – sărbătoarea sportului pentru toți este un eveniment de proporţii, ce întrunește în fiecare an în Piața Marii Adunări Naționale mii de oameni, indiferent de abilități sportive, vârstă sau ocupație, pentru a celebra valorile Olimpice de excelență, prietenie și respect. Anul acesta, sărbătoarea sportului pentru toți OLYMPIC FEST 2016 este dedicată Zilei Sportivului și a Mișcării Olimpice, instituită în a treia sâmbătă a lunii mai conform unei hotărârii a Parlamentului.

Evenimentul din acest an va avea loc pe data de 21 mai în Piața Marii Adunări Naționale și este organizat de Comitetul Național Olimpic și Sportiv, Ministerul Tineretului și Sportului și Primăria municipiului Chișinău. Celebrarea Zilei Sportivului și a Mișcării Olimpice printr-un eveniment comun de proporții semnifică cumularea experienței la toate nivelurile pentru lansarea unui îndemn puternic la o viață mai activă și echilibrată, subliniind beneficiile practicării sportului de către întreaga societate.

Olympic Fest 2016 propune tuturor, de la mic la mare, să petreacă o zi într-o atmosferă activă și sportivă. În afară de tradiționala Cursă Olimpică, care anul acesta a ajuns la a 25-a ediție, în Piață vor fi organizate diverse competiții sportive și activități distractive. Startul Cursei Olimpice pe distanța de 3,5 km se va da la orele 16:30.

În acest an, Olympic Fest se va petrece în ritmuri de samba cu genericul “Hai Moldova, Hai la Rio”. În legătură cu desfășurarea ediției XXXI a Jocurilor Olimpice Rio – 2016, care vor demara în luna august, Olympic Fest oferă posibilitatea de a sensibiliza publicul asupra acestui eveniment, de a promova imaginea Echipei Olimpice şi de a determina întreaga societate să o susțină.

Olympic Fest se axează pe trei principii de bază “Mişcă-te, Învaţă, Descoperă”. Astfel, acest eveniment sportiv este un cadru propice pentru descoperirea noilor talente în sport, pentru a afla despre “experienţa olimpică” de la sportivi, pentru a cunoaște și practica diverse genuri de sport în zone special amenajate sub supravegherea antrenorilor: tir cu lazer, scrima, tenis de câmp, taekwon-do, trînta, tenis de masă, badminton, fotbal, judo, karate, box, etc.

Nu ratați un eveniment grandios, dinamic și plin de culoare!
O tombolă cu premii va încheia programul sportiv.

Invitații speciali ai evenimentului Sasha Lopez, Ale Blake și Broono vor asigura participanților o doză de dispoziție bună și agrement.

Vezi mai jos cum a fost la ediția de anul trecut a evenimentului:

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine