(foto) Kiril Zmurciuk – tânărul berar care a obținut premiul I în Bulgaria pentru cea mai bună bere afumată

kirilpremiucollage
Foto:Svetlana Costiuc

Homebrew Competition din Bulgaria este la a IV-a ediție și este organizată de Asociația Berarilor Amatori din Bulgaria.

La competiție au participat 65 de berari cu 83 de beri în cinci categorii principale. Participanții au fost din mai multe țări – în principal Bulgaria, dar și din Moldova, România, Slovacia și țări din zona balcanică.

Kiril a participat în concurs la trei categorii: Cea mai bună bere afumată (Smoked Beer), cea mai bună IPA și cel mai bun Wibier.

 

Kiril Zmurcik
Kiril Zmurcik

Porterul afumat Smoke at the Dock de la Sunstone Alehouse a câștigat marele premiu la categoria Smoked Beer.

 

Smoke at the Dock
Smoke at the Dock
În categoria IPA, Kiril a împărțit locul 4 cu doi berari din România care sunt inițiatorii Asociației berarilor amatori din România. În această categorie Kiril a participat cu Triple Hop IPA.
Jurizarea
Jurizarea

Reamintim că la 30 ianuarie, la București, la Absintherie Sixtina, a avut loc primul concurs de HomeBrewing din România, organizat de Asociația Berarilor Amatori. În cadrul concursului, Kiril Zmurcik a participat ca berar, dar a fost și în juriu la câteva categorii.

În concurs, Kiril a ocupat locul III la categoria American Ale Category, cu berea Calm Tide.

 

Calm Tide

Mai multe despre berea Sunstone Alehouse vedeți pe pagina de Facebook: Berile lui Kiril Zmurciuk.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine