(foto) Adriana Cazac a fost desemnată Miss ASEM 2016

10614361_544671139010517_8322781429022792425_n
Foto:Facebook/Adriana Cazac

La Academia de Studii Economice a Moldovei s-a ales cea mai frumoasă studentă. În urma unui concurs desfășurat aseară într-un local din Capitală, Miss ASEM 2016 a fost desemnată Adriana Cazac, masterandă în anul I la facultatea Finanțe Publice și Fiscalitate.

În urmă cu câteva zile, #diez le întreba pe cele zece candidate la concursul de frumusețe și inteligență de ce ar vrea să câștige titlul de Miss ASEM 2016. Iată ce spunea atunci căștigătoarea titlului, Adriana Cazac.

„Personalitatea mea se descrie prin amabilitate, senzualitate, prietenie, comunicare, punctualitate și rezistență la încercările care ne sunt oferite de viața de zi cu zi. Mi-am format un caracter plin de siguranță de sine, demnitate, sinceritate, modestie și ambiție, mereu luând în calcul partea pozitivă a lucrurilor din jurul nostru. Îmi aparține abilitatea de a aplica în practică cunoștințele și aptitudinile pe care le posed, de asemenea, fiind ambițioasă asupra planurilor de viitor şi ideilor pe care le aplic în activitățile practicate. Pe lângă universitate și cursurile engleză, pe care le frecventez regulat, îmi rezerv timp pentru hobby-urile mele, acestea fiind sportul, dansul și lectura.

În urma absolvirii şcolii de muzică (pianul, vioara și dansul) am continuat să practic dansul la Clubul Sportiv de Dans Codreanca. La fel, întotdeauna mi-a plăcut sportul şi nu a lipsit niciodată din viaţa mea. Totodată, nu uit de lumea interioară, ador să citesc cărţi de autodezvoltare și cărţile care au mesaje profunde în legătură cu autenticitatea vieții. Ca majoritatea oamenilor, am și eu visul de realizare pe plan profesional, cât și personal. În realizarea mea pe plan profesional, care deține acum locul principal, am visul să-mi deschid propria afacere.

Motivul prioritar de a participa la acest concurs este punerea în practică a unor laturi care îmi aparţin și descoperirea altor laturi în urma interacționării cu publicul și redarea personalităţii prin diferite probe stabilite în urma acestui concurs, într-un final aflarea de sine dintr-un unghi care întruchipează mai multe aspecte! Ideea mea de afacere care îmi umple tot sufletul este deschiderea unui salon de frumusețe. În urma acumulării unor cunoștințe în acest domeniu, mi-aș permite să le pun în practică prin prestarea diferitelor servicii ce țin de latura frumuseții. În plus, cunoştinţele acumulate în cadrul Academiei de Studii Economice mi-ar oferi posibilitatea de o gestionare mai ușoară în cadrul salonului, interacţionând cu diferiți oameni, cât şi ducând evidența în contabilitate.

Prin intermediul acestui concurs mi-am dorit să aflu de ce sunt capabilă, să-mi lărgesc baza de cunoştinţe, interacţionând cu diferiți oameni și acumulând experiență nouă. Nu în ultimul rând, să demonstrez și să-mi fie apreciate cunoştinţele și abilitățile pe care ASEM-ul le oferă în anii de studenţie”, menționa Adriana Cazac, înainte de a fi desemnată Miss ASEM 2016.

 

Photo Credti: Facebook/Adriana Cazac
Photo Credit: Facebook/Adriana Cazac
Photo Credit: Facebook/ASEM
Photo Credit: Facebook/ASEM
Photo Credit: Facebook/Adriana Cazac
Photo Credit: Facebook/Adriana Cazac
Photo Credi: Facebook/ASEM
Photo Credit: Facebook/ASEM
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine