Proiectul elevilor din Orhei „Do it for Bunica” s-a clasat pe locul I la competiția internațională Diamond Challenge

12985397_1185420364869188_7823259151500518481_n
Foto:Facebook/ Ludmila Zgurean

Astăzi la Delaware, SUA, a avut loc finala internațională a competiției Diamond Challenge, iar învingători au fost desemnați un grup de elevi din Orhei, care au inițiat proiectul „Do it for Bunica”. Aceștia au obținut un premiu în valoare de 10.000 de dolari.

Finala națională a competiției Diamond Challenge s-a desfășurat în luna februarie curent, concursul fiind câștigat de echipa Healthy Spray. Aceasta a realizat un produs unic ce reprezintă o soluție cu extract de mentă sau lămâie, care va fi folosit pentru curățirea tablei de scris. Echipa Healthy Spray ne reprezintă țara la prima categorie a Concursului Diamond Challenge: Business Concept, iar „Do it for Bunica” la categoria Social Venture (antreprenoriat social), unde astăzi au câștigat.

În cadrul concursului din acest an, pe aceeași scenă s-au întrecut în capacități antreprenoriale participanți din 17 țări, printre care: Kenya, Uganda, Georgia, Pakistan, Swaziland, Rwanda, Turcia, Statele Unite și Republica Moldova.

 

Photo Credit: Facebook/Ana Mirza
Facebook/Diamond Challenge Moldova

Do it for Bunica este o platformă web destinată migranților din R. Moldova, unde aceștia pot găsi și plăti online tineri/adolescenți localnici pentru a ajuta părinții lor în etate cu treburile gospodărești.

„Diamond Challenge Moldova” este un proiect de origine americană, la care tinerii din Moldova participă deja al treilea an. În edițiile anterioare, trei dintre echipele din Republica Moldova au reușit să să clasifice în finalele internaționale, unde ne-au reprezentat țara și au obținut premii bănești în valoare de peste 6.000 de dolari.

 

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine