Top 10 cei mai influenți politicieni din Moldova. Maia Sandu se clasează prima în top

maiasandu2
Foto:Facebook/Maia Sandu

Top 50 cei mai influenţi politicieni în perioada ianuarie-martie este condus de reprezentaţii opoziţiei, indiferent că este parlamentară sau extraparlamentară, de dreapta sau de stângă. Maia Sandu, lidera proiectului politic Partidul Acţiune şi Solidaritate, se clasează pe primul loc. Aceasta este urmată de Andrei Năstase, preşedintele Partidului Platforma DA, iar pe locul trei se află Igor Dodon, liderul Partidului Socialiştilor. Topul a fost realizat de Institutul de Analiză şi Consultanţă Politică „Politicon”, transmite IPN.

Experţii Politicon comentează că acest denotă necesitatea de schimbare pe care o aşteaptă societatea moldovenească, iar experţii prin evaluările lor prefaţează această schimbare. Spre deosebire de alţi ani, când locurile fruntaşe erau ocupate de reprezentanţii guvernării, actualul top este dominat de exponenţii opoziţiei politice.

În topul celor mai influenţi politicieni, pe locul 4 este preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, acest fiind urmat de preşedintele Partidului Politic Partidul Nostr”, Renato Usatîi, iar pe locul 6 se clasează şeful statului, Nicolae Timofti. Pe locul 7 se clasează ex-premierul Ion Sturza, iar pe locul 8 este prim-vicepreşedintele Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc. Prim-ministrul Pavel Filip este pe locul 9, iar topul este încheiat de preşedintele Curţii Constituţionale, Alexandru Tănase.

Este de remarcat căderea în Top 50 căderea reprezentanților celuilalt partid de guvernare – PL – primul dintre ei clasându-se Valeriu Munteanu (13-15), urmat de Dorin Chirtoacă (17-20), Anatol Șalaru (26) și Mihai Ghimpu (27-28). Reprezentanții opoziției parlamentare se clasează mai bine în TOP 50 decât cei ai puterii: Vladimir Voronin (12), Elena Bodnarenco (13-15), Vadim Pistrinciuc (16), Tudor Deliu (18-20), Oazu Nantoi (22), Iurie Leancă (24), Liliana Palihovici (27-28), Maria Ciobanu (31), Valeriu Strleț (33-34), Ion Ceban (35-36), Chiril Lucinschi (43-44) și Iurie Țap (45).

În Top 50 sunt prezenți mai mulți reprezentanți ai Platformei Civice Demnitate și Adevăr „DA”, ceea ce scoate în evidență cu prisosință spiritul protestatar din societate. De asemenea, poate fi remarcată prezența în Top 50 a procurorului Adriana Bețișor (38-39), fapt explicat prin conotația și esența politică a dosarului Filat.

top 10

Politicon menţionează că top 10 partide relevă aceeaşi necesitate de schimbare pe care o aşteaptă societatea moldovenească. Primul loc este ocupat de PDM. Următoarele trei locuri sunt ocupate de principale partide protestatare din ultimele luni – PPPDA, PSRM şi PPPN. Al 5-lea se clasează alt partid al guvernării – PL. Locurile 6, 7 şi 8 sunt ocupate de trei partide parlamentare – PLDM, PCRM şi PPEM. Experţii subliniază că liberal-democraţii şi comuniştii, după perioadele de glorie a guvernării, sunt în cădere liberă, trecând prin momente dificile.

Încheie topul PNL şi Partidul „Casa Noastră – Moldova”. Politicon menţionează că naţional-liberalii sunt ocupanţii tradiţional ai părţii inferioare a topului, în special în contextul ascensiunii mişcării unioniste în Republica Moldova. Intrarea pentru prima dată a Partidului „Casa Noastră – Moldova” în top poate fi explicată prin rezonanţa publică pe care îl are dosarul politic al aşa-numitului grup Petrenco.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine