Vadim Brânzaniuc, în vârstă de 33 de ani, a reușit să acumuleze în doar doi ani, fiind în funcția de șef al Direcției relații cu publicul a Primăriei Capitalei, o avere de câteva milioane de lei.
Funcţionarul, care între timp a devenit secretar interimar al Consiliului Municipal Chișinău, deține o casă cu două etaje în zona Petricani din sectorul Râșcani, pe care a construit-o, potrivit actelor cadastrale, din anul 2012 până în 2014. Locuința are o construcție accesorie și un garaj prevăzut pentru două mașini. Pe frontispiciul casei este imprimat un blazon, în care litera “B” vorbește despre numele de familie al proprietarului. Cu tot luxul afișat, Brânzaniuc s-a numărat, în anul 2013, printre beneficiarii de ajutor material din bugetul municipal. El a primit 72.000 de lei. Din banii publici i-a fost achitată o parte din dobânda la un credit luat pentru construcția casei. Până la angajarea în funcție de șef de direcție nu avea locuință și ridica un salariu de doar 2.000 de lei, scrie Anticorupție.md.
Locuința lui Vadim Brânzaniuc are o suprafață de 146 de metri pătrați, este construită din piatră de calcar, garajul, de 42,6 metri pătrați, este din beton armat, porțile sunt din fier, iar zidul care înconjoară casa este tot din piatră de calcar. Toate acestea costă, potrivit unei evaluări a Agenției de Stat Cadastru, 1.515.590 de lei. Până în anul 2009 funcționarul nu avea nicio locuință, ci doar un teren pomicol la Trușeni și un BMW produs în anul 2002. Pe lângă cele două bunuri, el a indicat în declarația de avere pentru anul 2009 un salariu de 32.068 de lei anual, adică aproximativ 2.672 de lei lunar. În acel an era specialist principal în cadrul Direcției Relații cu Publicul. În anul 2010 a devenit șef al acestei Direcții. În 2011 Vadim Brânzniuc și-a cumpărat două mașini noi care au costat împreună mai mult de jumătate de milion de lei – 652.000 de lei – un Land Rover Freelander, produs în 2011 și cumpărat în același an, și o Skoda Octavia la fel din 2011.
Casă de lux construită în regim de urgență
În următorul an, 2012, mai exact în luna aprilie, Vadim Brânzaniuc devine proprietarul terenului de la Petricani, care costă 362.000 de lei, la 27 iunie obține autorizație de construcție, iar până la sfârșitul acelui an (20 decembrie 2012) mai mult de jumătate din casă era construită, potrivit unui aviz tehnic înregistrat la Cadastru. La 2 septembrie 2014 casa a fost trecută în acte ca finalizată.
În garajul familiei Brânzaniuc, construit special pentru două mașini, se află acum, potrivit declarației de avere a funcționarului, o Skoda Superb nou-nouță, produsă în anul 2014 și cumpărată în leasing cu 22.000 de euro, și Land Rover-ul pe care purtătorul de cuvânt al Primăriei spune că îl oferă în arendă unei companii. Skoda Superb a fost spartă recent, în dimineața zilei de 5 aprilie, în timp ce se afla în curtea casei, fapt despre care Vadim Brânzaniuc a anunțat pe Facebook. Această mașină a fost cumpărată în anul 2014 după ce proprietarul a vândut o Skoda Octavia, fabricată și cumpărată în 2011.
În prezent, Vadim Brânzaniuc ridică un salariu de aproximativ 100.000 de lei anual, la fel ca și soția sa. Despre averile funcţionarului se mai cunoaște că în 2013 a câștigat 20.000 de euro la cumetria unuia dintre copii, iar în 2014 a primit o donație de 30.000 de euro de la o persoană pe nume Anatolie Tomulescu. Vadim Brânzaniuc ne-a spus că acesta este socrul său, care a muncit legal în Israel timp de 12 ani.
Ajutat material din bugetul municipal ca să-și plătească dobânda la creditul pentru casa luxoasă
La 27 iunie 2013, Consiliul Municipal Chișinău a adoptat o decizie prin care a decis să îi aloce lui Vadim Brânzaniuc “suport financiar din bugetul municipal în mărime de 10 la sută anual din dobânda bancară aprobată conform contractelor de credit ipotecar”. În decizie nu se spune ce sumă i-a fost alocată, însă în declarația de venituri purtătorul de cuvânt a anunțat că este vorba despre 72.236 de lei pe care Primăria Chișinău i-a transferat timp de 17 luni.