(foto) O elevă din Chișinău combate corupția prin desene sociale

0-51ZWQcgZ36w6di5h

Ina Stamate, o elevă de 18 ani de la Colegiul Republican de Arte Plastice «Alexandru Plămădeală» din Chișinău, are propria strategie de eliminare a corupției — critică acest fenomen cu ajutorul desenelor. Corupția compromite viitorul tinerilor și îi condamnă la un trai umilitor pe oamenii în etate, consideră Ina. Ea speră că desenele sale vor sensibiliza oamenii, care s-au obișnuit, de nevoie, să ofere mită.

Ultimul desen «dedicat» corupției a fost premiat în cadrul unui concurs organizat de Centrul Național Anticorupție (CNA) și Fundaţia Hanns Seidel din Germania. Și în anii precedenți Ina a obținut premii la concursul «Talentul nu ia mită. Integritatea în imagini», organizat de CNA. Unul dintre „portretele” corupției realizate de tânără se află și astăzi într-o sală de expoziții din Chișinău, iar pictorița speră că astfel îi ajută pe oameni să înțeleagă cât de grav este acest fenomen.

0-JG1yqoGBgFLNaFv8

Până a ajunge să învețe la Colegiul de Arte, Ina a făcut mai mulți ani de pictură la școala de arte din satul în care s-a născut, Ciutești, raionul Nisporeni. După absolvirea colegiului vrea să mai obțină o specialitate — cea de arhitect. Ea nu vrea să plece peste hotare și își propune să facă facultatea la Chișinău, sperând că în curând Moldova va deveni o țară prietenoasă tinerilor.

«Am înțeles că trebuie să muncesc mai mult»

Alături de colegii săi, Ina învață de pe acum spiritul concurenței sănătoase. Ore de muncă trec una după alta până când desene fascinante apar pe colile de hârtie și pe care, la vizionările colective, profesorii și colegii le supun celor mai riguroase analize. În ziua în care am vizitat-o în atelierul de pictură, Ina tocmai luase nota 8 pentru un desen, dar asta nu a supărat-o, cel puțin așa ne-a mărturisit: «Am înțeles ce nu e bine și voi lucra mai mult data viitoare».

0-hLCcEXsRmiBDyh5d

Profesoara Nina Voinschi crede că Ina are toate șansele să ajungă un specialist respectat, dar că asta depinde nu doar de talent și muncă, dar și de starea de lucruri din țară.

Orarul intens, care include cel puțin zece ore de studiu în fiecare zi, întrucât pe lângă desen, elevii de la Colegiu fac și ore de instruire generală, abia dacă lasă loc de alte activități sau hobby. Cu toate acestea, Ina spune că «activismul» său nu ar fi complet dacă nu ar face și voluntariat.

0-p5_r0vDiLjpT093b

O dată pe săptămână merge la o cantină socială gestionată de Misiunea Socială ”Diaconia”, unde împarte prânzuri calde bătrânilor singuratici. S-a gândit de zeci de ori că traiul pe care îl duc acești bătrâni este o consecință a modului în care sunt cheltuiți banii publici.

«Acești bătrâni știu foarte bine ce înseamnă dărnicia. Când mergem să le oferim un prânz cald sau să îi ajutăm cu haine călduroase pe timpul iernii, ei pot veni cu niște nuci sau cu bomboane și ne servesc pe noi. Corupția le-a afectat viața, pentru că dacă ar fi mai multă dreptate în stat ar avea un adăpost sau o familie care să îi ajute. Tot din cauza corupției copii lor au plecat peste hotare, iar bătrânii au rămas fără ajutor”, povestește tânăra.

Deși recunoaște că i-ar plăcea să deseneze scene luminoase, atunci când vine vorba despre starea societății, Ina alege deocamdată culori sumbre. Ea speră că într-o zi să poată alege nu doar nuanțe gri pentru a reflecta realitatea din Republica Moldova.

0-m7b8AVwL2dO0ho5H

0-cYQ7sHfmJ3ecjiez

***

Materialele au fost realizate în cadrul proiectului „Consolidarea independenței în mediile de comunicare din Moldova”, implementat de Centrul pentru Jurnalism Independent în colaborare cu Internews.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine