(foto) Tinerele din țară își dezvoltă abilitățile IT în cadrul unui program de dezvoltare

1

Programul de 12 săptămâni de dezvoltare web și a unui produs pentru tinerele din 7 localități din țară, GirlsGoIT Bootcamp, este în plină desfășurare. Pe parcursul primelor 3 săptămâni de până acum, cele 39 de participante la program au aflat câte puțin din primii pași ai IT-ului și a dezvoltării unui produs.

Astfel, la data de 19 martie, tinerele din Chișinău, Strășeni, Călărași, Ungheni, Sălcuța, Ștefan-Vodă și Comrat au participat la deschiderea oficială a programului. În cadrul acestuia, participantele au aflat care este specificul GirlsGoIT Bootcamp, care este agenda acestuia și ce urmează să învețe pe parcursul proiectului, iar în același timp, au cunoscut și care sunt partenerii și susținătorii programului.

Iar pentru că participantele urmează să lucreze în echipă pe parcursul întregii perioade, dar și să lanseze un produs la finalul programului, în primul weekend au beneficiat de un workshop de Managementul Echipei și Setarea Obiectivelor, ceea care le-a permis să înțeleagă care este importanța lucrului eficient în echipă, să cunoască care sunt etapele de formare a unei echipe, dar au și stabilit obiectivele lor comune în cadrul proiectului. Cei care au facilitat workshopul din primul weekend sunt traineri din partea organizațiilor AIESEC Chișinău și Consiliul Național al Tineretului din Moldova, cărora le mulțumim pentru implicare și susținerea acestei inițiative.

2

Odată cu formarea echipelor în fiecare dintre cele 7 localități în care se desfășoară programul Bootcamp, cel de-al doilea weekend a început cu sesiunea de HTML și CSS, desfășurată de către traineri și mentori calificați. Aceasta le-a permis participantelor să facă primii pași în lumea IT-ului. Pentru câteva dintre participantele la program aceasta a fost prima încercare de a programa, iar pentru altele a fost o bună reamintire a lucrurilor învățate la școală sau pe cont propriu.

„Am fost plăcut surprins de entuziasmul și dedicația care au demonstrat-o fetele, e plăcut să vezi oameni cu adevărat interesați de domeniul programării și mă bucur că pot fi parte a unui asemenea program, care oferă oportunități fetelor din țară de a învăța IT-ul”, menționează Mihai Coșleț, unul dintre mentorii GirlsGoIT Bootcamp.

Următorul weekend a început cu Antreprenoriatul Feminin și Analiza Necesităților, workshop facilitat de către ODIMM și Platforma Națională a Femeilor din Moldova, unde participantele au aflat mai multe despre domeniul antreprenoriatului, implicarea femeilor în acest domeniu, precum și povești de succes a femeilor antreprenoare de la noi din țară. Ca urmare, participantele au analizat care sunt necesitățile din localitățile lor și au început să lucreze asupra viitorului produs pe care-l vor lansa la finalul programului.

5

În continuare, pe parcursul următoarelor 9 săptămâni, fiecare dintre cele 7 echipe vor lucra asupra definitivării și planificării produsului, precum și vor învăța să programeze prin intermediul mai multor limbaje IT, găsind astfel soluții pentru problemele identificate anterior în cadrul fiecărei dintre cele 7 localități din țară.

GirlsGoIT este o inițiativă comună a UN Women Moldova, Centrului de Guvernare Electronică, Novateca și TEKEDU. Aceasta are drept scop stimularea capacității de antreprenoriat și inovare în Republica Moldova prin abilitarea tinerelor cu competențe digitale și IT.

Acest program nu ar fi fost posibil fără susținerea Ambasadei Statelor Unite ale Americii, Ambasada Germaniei și programul internațional al acestora pentru Drepturile Omului, Centrul Pro-Europa, Endava, Spark Research Labs, Atomate, Granat și Dreamups Innovation Campus, cărora le mulțumim pentru implicare și susținere. În acelați timp, vă îndemnăm să rămâneți cu ochii pe noi, pentru a vedea reușitele participantelor și produsele lor IT.

9

3

6

7

8

10

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine