Unul dintre autorii atacurilor de la Bruxelles a lucrat în timpul studenției la Parlamentul European

1
Foto:justromania.com

Unul dintre autorii atacurilor teroriste din luna martie de la Bruxelles a fost angajat în 2009 și în 2010 pe timp de vară la o companie de curățenie care deservea Parlamentul European, a anunțat miercuri un reprezentant al legislativului comunitar, informează agerpres.ro.

Atacatorul a lucrat pentru o perioadă de o lună, în timpul studenției, pe timpul vacanței de vară, susține un purtător de cuvânt al Parlamentului European, Jaume Duch Guillot.

În același timp, firma de curățenie a prezentat probe că atacatorul vizat – al cărui nume nu a fost precizat – nu avea cazier judiciar la acel moment.

Un oficial al UE a spus însă că persoana respectivă este Najim Laachraoui, un cetățean belgian de 25 de ani, despre care procurorii spun că și-a detonat explozibilul avut asupra sa în atacul de pe aeroportul din Bruxelles și este, de asemenea, suspectat că a confecționat vestele pentru autorii kamikaze ai atacurilor din luna noiembrie de la Paris, când 130 de persoane au murit, potrivit Reuters.

Peste 30 de persoane au murit în triplul atac cu bombă de la 22 martie de la Bruxelles. Atacatorii și-au detonat explozibilul avut asupra lor în aeroportul internațional din Bruxelles și într-o stație de metrou în apropierea sediilor principalelor instituții ale UE.

Trei din cei patru atacatori au fost până acum identificați: frații Ibrahim și Khalid El Bakraoui, născuți la Bruxelles, și Najim Laachraoui, cetățean belgian. Toți trei au murit în atacuri, în timp ce un al patrulea suspect este în continuare căutat de poliție.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autor:Elena Guțu
Comentarii
  • Știri pentru tine