(grafic) Informație pentru studenți: Pe scurt despre programul ERASMUS+

Erasmus_students-1040×740-C-IAE_Bordeaux_Grande
Foto:iae-bordeaux.com

Erasmus+ este noul program al Uniunii Europene în domeniul educației, formării profesionale, tineretului și sportului. Acesta va integra șapte dintre programele europene de finanțare similare: Învățare pe Tot Parcursul Vieții, Tineret în Acțiune, Erasmus Mundus, Tempus, Alfa, Edulink și programul pentru cooperare cu țările industrializate.

Erasmus+ aduce numeroase oportunităţi de învăţare pentru tineri şi adulţi, în toate sectoarele educaţiei: învăţământ preuniversitar, educaţia adulţilor, învăţământ universitar, formare profesională şi tineret.

Cine poate candida?

În cadrul programului Erasmus+ persoanele fizice (studenți, cadre didactice, cadre administrative) nu pot candida pe cont propriu, ci numai ca parte a unei instituţii/organizaţii eligibile. De aceea, este foarte important să identificaţi, împreună cu organizaţia/instituţia unde sunteţi activi sau cu care sunteţi în contact, ce oportunităţi de învăţare vă oferă Erasmus+.

Grupurile de tineri pot candida în cadrul proiectelor de tineret (mobilităţi ale tinerilor şi lucrătorilor de tineret) numai sub umbrela unei organizaţii sau instituţii implicate în lucrul cu tinerii.

În cadrul programului Erasmus+, studenții vor putea să studieze și/sau să efectueze un stagiu de practică în străinătate timp de maximum 24 de luni (arhitectură), respectiv 12 luni (alte domenii) în fiecare ciclu de studii (licenţă, masterat sau doctorat) indiferent de tipul de mobilitate și de numărul de perioade de mobilitate.

Studenţii care au efectuat alte mobilităţi (LLP-Erasmus, Erasmus Mundus) în perioada 2007-2014 pot candida pentru granturi Erasmus+ în cadrul aceluiaşi ciclu de studii doar dacă suma dintre numărul total de luni de mobilitate de care au beneficiat (studii) şi numărul de luni de mobilitate solicitate nu depăşeşte 12, respectiv 24 de luni.

Ce beneficii are studentul Erasmus+?

  • Experienţă internaţională deosebit de utilă de-a lungul viitoarei cariere, care va fi menţionată în suplimentul de diplomă eliberat la absolvire;
  • Recunoaşterea activităţii efectuate pe parcursul mobilităţii conform contractului de studii;
  • Posibilitatea de a lucra la lucrarea de licență/dizertație/doctorat în cele mai bune universități din Europa;
  • Scutirea de plata taxelor de şcolarizare, înscriere, examene, acces la laboratoare la universitatea gazdă;
  • Sprijin financiar care să acopere cheltuielile suplimentare generate de viaţa într-o ţară străină.

Unde se poate efectua mobilitatea?

Mobilităţile Erasmus+ se efectuează pe baza unor acorduri bilaterale încheiate între departamente, facultăți şi universităţile partenere. În acorduri sunt prevăzute numărul maxim de luni şi de studenţi, profesorii coordonatori şi domeniile de studii eligibile, limba străină în care se vor ţine cursurile la universitatea vizată.

Criterii de selecție?

  • Media multianuală.
  • Cunoașterea limbii străine.
  • Criterii specifice formulate de comisia de selecţie.

Selecția se realizează pe fiecare acord bilateral pentru mobilitățile de studii la nivelul departamentului, facultății sau universității.

 

Erasmus

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine