Dmitri Uzun, student în anul I la Facultatea de Litere, Universitatea Liberă Internațională din Moldova, s-a clasat pe locul I la Concursul Internaţional de Eseuri „Write-on!”, etapa internaţională, devansând concurenți din 18 țări.
„Este cel mai reușit text din cele o mie, prezentate de concurenți din Armenia, Azerbaidjan, Botswana, Bulgaria, China, Kenia, Georgia, Madagascar, Kosovo, Ucraina , Zambia etc.”, susține Beni Combs-Thelmia, coordonatorul național al competiției în Republica Moldova și ex-voluntară a Corpului Păcii.
„Sunt mândră de studentul meu, Dmitri Uzun, un tânăr ingenios, foarte sociabil, sincer, deschis în toate creațiile sale. Are un talent scriitoricesc incontestabil. De fapt, poate activa în orice domeniu umanistic, fiind deosebit de capabil”, a precizat Tatiana Grițac, profesoară care predă orele de lectură analitică lui Dmitri Uzun, la Facultatea de Litere, scrie site-ul universității.
Etapa naţională a Concursul Internaţional de Eseuri „Write-on!” s-a deasfășurat în R. Moldova, în perioada 1-24 februarie. Atunci, studenții și elevii din republică au scris peste 1.300 de eseuri în limba engleză. La nivel internațional, au fost prezentate peste o mie de texte. În cadrul ULIM, concursul a fost organizat de Catedra Filologie Germanică în parteneriat cu coordonatorul naţional Beni Thelmia, la care au participat peste 40 de studenți de la facultățile de Litere, Inginerie, Informatică şi Drept.
Competiție inițiată de voluntarii Corpului Păcii
Al doilea mare succes al ULIM la concurs a fost și prestația Marinei Nichita, studentă în anul II, a Facultății de Litere, care a obținut locul II, la „Write-on!”, în context internațional. Juriul competiției a fost format din voluntari ai Corpului Păcii și ai Comitetului Organizatoric internaţional cu sediul în Georgia.
Concursul Internaţional de Eseuri „ Write-on!” a fost inițiat de voluntarii Corpului Păcii din Georgia, care, în prezent, se organizează în 18 țări ale lumii. În Republica Moldova, acesta se desfăşoară din anul 2009.
Creativitatea, atuul cel mai important al câștigătorilor
„De remarcat, că actul de creaţie s-a desfăşurat într-o limbă străină, ce a permis participanţilor să dezvolte deprinderi de comunicare scrisă coerentă, expresivă şi convingătoare şi să dovedească cunoştinţe excelente în domeniul limbii engleze. Este un eveniment, ce încurajează dezvoltarea creativităţii şi imaginaţiei în scrierea liberă, prin promovarea relaţiilor interculturale şi a valorilor universale de respect faţă de demnitatea umană”, afirmă Inga Stoianova, șefa Catedrei Filologie Germanică.
Întrebat cum își explică acest mare succes și dacă se consideră scriitor, Dmitri Uzun a menționat: „Tema eseului se referă la Răul cel mai mare și Binele cel mai așteptat din viață – două „cutii” ale fiecăruia. Nu mi-a fost dificil să scriu. E chiar simplu, dacă lași imaginația să lucreze. Acesta e secretul. Am devenit scriitor de pe la 14-15 ani, de când public povestiri. De câteva ori, am avut ocazia să citesc fragmente din creațiile mele de pe o scenă. Această victorie mă stimulează enorm”, spune câștigătorul.
Marina Nichita, a doua câștigătoare, a obținut o bursă de un semestru la o universitate în Coreea de Sud. „Când am intrat în această competiție, nu mi-am propus să câștig neapărat. Părea distractiv și m-am gândit: de ce nu?!. Temele au fost revigorante și mi-au provocat interesul. Eram fericită doar să particip, dar rezultatele au fost peste așteptările mele. Mulțumesc organizatorilor pentru acest eveniment deosebit! Mă bucur enorm că am avut ocazia să îmi dezvolt abilitatea de a scrie în limba engleză. Mulțumesc mult celor care m-au încurajat!”, a menționat Marina Nichita.