Codul Muncii prevede mai multe drepturi ale angajaților de a fi informați despre condițiile de muncă

BURSA LOCURILOR DE MUNCA – ABSOLVENTI – BUCURESTI
Foto:Poliexpert.md

Codul Muncii al Republicii Moldova, modificat vineri, 1 aprilie 2016, în lectură finală, prevede mai multe drepturi ale angajaților de a fi informați despre condițiile de muncă. Documentul este ajustat la două directive europene în domeniul raporturilor de muncă ale aquis-ul comunitar.

În modificările la Codul Muncii aprobat, conform cu directiva 91/533/CEE privind obligaţia angajatorului de a informa lucrătorii asupra condiţiilor aplicabile contractului sau raportului de muncă, între obligaţiile angajatorului sunt incluse și cele:

– de a prezenta salariatului înainte de angajare informaţia referitoare la durata normală a zilei şi a săptămânii de muncă, dar şi la perioadele de preaviz ce urmează a fi respectate de angajator şi salariat în caz de încetare a activităţii;
– de a familiariza salariatul, la angajare, şi cu convenţiile colective care-i sunt aplicabile;
– de a aduce la cunoştinţa modificările operate în contractul colectiv de muncă şi în Regulamentul intern al unităţii.

Conform cu directiva 1999/70/CE privind acordul-cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat între CES, UNICE și CEEP, Codul Muncii prevede:

– principiul nediscriminării salariaţilor angajați în baza contractului pe durată determinată;
– obligaţia angajatorului de a informa salariaţii angajaţi pe durată determinată (şi reprezentanţii salariaţilor la nivel de unitate) despre posturile vacante apărute pentru a le asigura accesul la locurile de muncă permanente în condiţii de egalitate cu ceilalţi salariaţi;
– obligaţia angajatorului de a facilita salariaţilor angajaţi pe durată determinată accesul la şanse de formare adecvate, pentru a le îmbunătăţi competenţele profesionale, dezvoltarea carierei şi mobilitatea profesională;
– cerinţa de a stabili aceeaşi vechime în muncă pentru ocuparea anumitor posturi pentru salariaţii angajaţi pe durată nedeterminată şi cei angajaţi pe o durată determinată;
– condiţia existenţei, pe lângă temeiurile legale enumerate în art. 55 din Codul Muncii, a unor motive obiective pentru încheierea contractelor individuale de muncă pe durată determinată cu unele categorii de salariați – persoanele care îşi fac studiile la instituţiile de învăţămînt la cursurile de zi, colaboratorii ştiinţifici din instituţiile de cercetare-dezvoltare, cadrele didactice şi cu conducătorii instituţiilor de învăţămînt, conducătorii unităţilor, adjuncţii lor şi contabilii-şefi ai unităţilor etc.;
– obligaţia indicării în contractul individual de muncă pe durată determinată a temeiurilor legale şi, după caz, a motivelor concrete, ce au condiţionat limitarea duratei contractului sau a perioadei de prelungire a acestuia.

Printre alte prevederi ajustate la cele două directive UE pot fi remarcate: introducerea obligativității de informare a candidaților la funcțiile publice referitor la condiţiile de angajare, anterior stabilirii raporturilor de serviciu și necesitatea obținerii acordului de modificare a contractului individual de muncă din partea salariatului, în cazul schimbării locului de muncă în cadrul unității.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine