Organizaţia de tineret a Partidului Popular European din Moldova a organizat joi, 31 martie, un protest în faţa Parlamentului, exprimându-se împotriva adoptării unui proiect de lege care, potrivit lor, ar cenzura internetul.
Actul, aprobat de Guvern, prevede urmărirea şi colectarea datelor transmise prin intermediul tehnologiilor informaţionale cu scopul declarat de a combate pornografia infantilă, fraudele bancare, dar şi pentru a asigura securitatea statului. După aprobarea proiectului de lege, mai mulţi internauţi s-au expus că, de facto, se doreşte cenzurarea internetului şi că se va încălca, legal, dreptul la viaţa privată, transmite IPN.
Ion Ranga, preşedintele organizaţiei de tineret a PPEM, a spus că instituţiile statului nu întotdeauna îşi fac munca, iar informaţiile preluate de acestea nu sunt folosite mereu în interesul protecţiei securităţii statului, ci în favoarea anumitor persoane sau formaţiuni politice. „Am lansat o petiţie online ca să colectăm semnături şi să cerem neadoptarea acestei iniţiative şi dacă nu vom fi auziţi, atunci vom organiza acţiuni care nu vor mai fi la fel de tăcute ca cea de acum”, a spus tânărul.
Miercuri, 30 martie, Cabinetul de miniştri a aprobat un proiect de lege orientat împotriva combaterii pornografiei infantile şi a terorismului. Hotărârea Guvernului a stârnit un val de critici din partea experţilor şi a societăţii civile, întrucât unele prevederi permit organelor de anchetă dreptul să blocheze site-uri, să fie verificate email-urile personale, SMS-urile şi permite citirea mesajelor transmise prin diferite aplicaţii online.