Tinerii moldoveni care au mai puțin de 30 de ani pot candida pentru a fi stagiari în Bundestagul Germaniei, în perioada 1 martie – 31 iulie, 2017.
Parlamentul german te invită să candidezi pentru o bursă internațională ce-ți va oferi oportunitatea să petreci cinci luni la Berlin făcând un stagiu practic la Parlamentul german.
Bursa Parlamentară Internaţională (Internationales Parlaments-Stipendium – IPS) se adresează tinerelor şi tinerilor cu o înaltă calificare şi interes pentru viaţa politică şi care, după încheierea Programului, se reîntorc în patria lor animaţi de voinţa de a participa activ şi responsabil la configurarea unui viitor democratic pentru ţara lor.
Parlamentul german oferă tinerilor prilejul de a absolvi un stagiu de 15 săptămâni pe lângă un membru al Bundestagului German şi de a face astfel cunoştinţă cu sistemul parlamentar german şi cu procesele de decizie politică şi, în acelaşi timp, de a acumula experienţă practică în domeniul muncii parlamentare. Selecţia bursierilor se va face de către o comisie de selecţie independentă a Bundestagului German.
Candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții de eligibilitate:
# Să aibă o diplomă universitară;
# Să aibă un nivel înalt al limbii germane (cel puțin B2);
# Să aibă mai puțin de 30 de ani;
# Scopul carierei: în sectorul public (media, partide politice, asociații, servicii guvernamentale).
Bursa cuprinde:
- 450 de euro/lună;
- cazare gratuită;
- asigurare;
- transport internațional.
Puteți vedea aici mai multe cerințe specifice candidaților din Moldova. Consultați, de asemenea, site-ul oficial al Bundestagului german. Aflați dintr-un articol anterior pe #diez cât de benefică a fost experiența pentru tinerii moldoveni.
Termenul limită de înregistrare este 30 iunie 2016.