Zeci de studenți au participat la finele lunii martie la Olimpiada de pictură, care a fost organizată la solicitarea studenţilor de la Facultatea Urbanism și Arhitectură din cadrul UTM.
Olimpiada s-a desfășurat sub genericul „Mișcarea în timp și spațiu”, iar în concurs au participat 37 de studenți din anii I-IV.
Câteva momente importante din cadrul Olimpiadei:
„Reieşind din specificul tehnicii de a picta în ulei, am procurat pentru fiecare concurent câte o pânză cu dimensiunile de 550×550, fixată din timp în cadrul unei rame de lemn. Pentru ediţiile viitoare, intenționăm să conferim olimpiadei statut de rezonanţă republicană, atrăgând studenţi de la toate facultăţile din RM, unde se studiază designul şi arta plastică”, a ţinut să menţioneze în debutul evenimentului conf. univ., doctorul în științe tehnice, Valeriu Lungu, decanul FUA.
Olimpiada a durat 10 ore academice și s-a desfășurat pe parcursul a două zile. În acest timp participanţii, utilizând vopsele de ulei şi/sau tehnici mixte, au realizat imagini cu ambiţie artistică ca subiect, manifestându-și maniera de lucru sub formă de compoziţii figurative sau nonfigurative, spaţiale sau bidimensionale, abstracte sau decorative, inspirate din subiecte începând cu epoca antică şi până în zilele noastre.
Pe 28 martie 2016 juriul specializat, constituit din cadre didactice de la FUA şi Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, au examinat operele create de participanți și au determinat învingătorii Olimpiadei. Cele mai reuşite lucrări vor fi etalate în cadrul Expoziţiei lucrărilor studenţeşti „Creaţia deschide Universul” în ziua de 22 aprilie 2016, iar învingătorilor le vor fi înmânate premii de 2.000, 1.500 şi respectiv de 1.000 lei.