8 răspunsuri la cele mai frecvente întrebări despre Partidul Acțiune și Solidaritate

pas111

Sunt tot mai mulți cititori #diez care comentează articolele noastre și adresează diverse întrebări, în special, despre Mișcarea Politică a echipei Maiei Sandu. Astfel am găsit la /pas/ câteva răspunsuri la cele mai frecvente întrebări.

#1. De ce partidul încă nu are definitivat Programul și Statutul?

„Decizia de a crea un partid politic a fost bazată pe conștientizarea faptului că actuala clasă politică este una distructivă, iar statul a fost capturat de un grup de persoane care-și doresc perpetuarea controlului asupra instituțiilor statului, clasei politice, mass-mediei, justiției și, într-un final, asupra societății. Analizând criza sistemică în care se află Republica Moldova și având convingerea că putem genera o schimbare autentică a clasei politice, am decis că e necesară crearea unui partid politic.

A fost, mai degrabă, o decizie dictată de degradarea rapidă a situației politice și economice. Aceasta explică de ce nu am pregătit din timp programul și manifestul pentru a veni cu ele în fața cetățenilor. Acum, că suntem din ce în ce mai mulţi, lucrăm la proiectul statutului și am creat echipe de lucru pentru elaborarea politicilor sectoriale, care vor servi drept bază pentru programul partidului.”

#2. Care este programul de dezvoltare a țării propus de /pas/?

 

În PAS cu Maia Sandu PC: Un PAS pentru Moldova
În PAS cu Maia Sandu PC: Un PAS pentru Moldova

„Programul partidului /PAS/ va acorda prioritate soluționării problemelor majore cu care se confruntă societatea. Programul va viza aplicarea reformelor sistematice prin care să fie puse bazele unei reale economii de piață, edificate pe principii liberale, care să asigure locuri de muncă pentru toți cei care vor să muncească. Lista de priorități include lupta împotriva corupției, reformarea justiției, continuarea reformelor pentru o educație de calitate și asigurarea protecției sociale a păturilor vulnerabile. De asemenea, în cadrul programului vom expune viziunea partidului cu privire la îmbunătățirea mediului de afaceri, atragerea și protejarea investițiilor și remedierea crizei din sistemul financiar-bancar al statului.

Este important să menționăm că vom plasa pe pagina mișcării (www.unpaspentru.md) proiectul programului și vă vom invita pe acei dintre dumneavoastră care au expertiză și dorință de implicare să participe la definitivarea acestuia.”

#3. Care este ideologia /pas/?

„Ceea ce putem spune acum este că suntem o echipă care dorește să promoveze democrația, să construiască un stat eficient care să funcționeze în interesul cetățenilor. Una dintre sarcinile pe care ni le propunem ține de reabilitarea procesului de integrare europeană, grav compromis în fața cetățenilor și a partenerilor externi. Suntem conștienți că pentru aceasta este nevoie de edificarea unui stat de drept, cu o guvernare care să funcționeze într-un mod transparent, în care oamenii sunt promovați în funcție pe bază de merite.

Suntem părtaşii principiilor liberale ale dezvoltării unei economii de piaţă, dar credem totodată că este nevoie de asumarea de către instituțiile statului a responsabilității primare pentru intervenția și rezolvarea problemelor din anumite domenii: protecţia păturilor vulnerabile ale societăţii, ocrotirea sănătății sau situaţiile excepţionale. Nu în ultimul rând, considerăm că educaţia trebuie să fie una dintre priorităţile strategice, ca factor de modernizare a ţării.”

#4. Care sunt valorile /pas/?

„Libertatea, solidaritatea, meritocrația, integritatea, onestitatea, dreptatea socială, democrația, statul de drept. Acestea sunt valori declarate de multe partide din Republica Moldova, dar la care s-a renunțat de facto. Acestea sunt valorile pe care trebuie să le reabilităm.”

#5. Cine face parte din echipa /pas/?

 

Câteva din persoanele care fac parte din echipa Maiei Sandu în inițiativa politică /pas/
Câteva din persoanele care fac parte din echipa Maiei Sandu în inițiativa politică /pas/

„Am pornit ca un grup de inițiativă pentru formarea partidului, dorind să contribuim la schimbarea lucrurilor în țară. Suntem cei care alături de Maia Sandu vrem să creăm condiții pentru ca oamenii onești, integri și profesioniști să ajungă la guvernare.

Câțiva oameni din fosta echipă a Maiei Sandu de la Ministerul Educației fac parte acum din grupul nostru de inițiativă – Igor Grosu, Liliana Nicolaescu-Onofrei, Dan Perciun, Sergiu Litvinenco și alții.

De asemenea, din echipă mai fac parte Sergiu Musteață – decanul facultății de istorie de la Universitatea ‚Ion Creangă”, Daniela Terzi-Barbaroșie, dar și alte persoane pe care le vom prezenta în viitorul apropiat.”

#6. Cum își finanțează /pas/ activitatea curentă?

„Ne bazăm pe expertiza și resursele financiare ale echipei. Am publicat deja lista de cheltuieli ale mișcării /pas/ pentru primele două luni de activitate. Vom continua să facem acest lucru și după înregistrarea partidului.”

 

PC: Un PAS pentru Moldova
PC: Un PAS pentru Moldova

#7. Cum comunică /pas/ cu susținătorii și membrii săi?

„Prioritatea noastră este să stabilim o comunicare eficientă, atât pentru implicarea membrilor partidului în procesul de luare a deciziilor, cât și pentru a menține legătura cu susținătorii și simpatizanții /pas/. În acest sens, ne propunem să folosim la maximum tehnologiile informaționale.

De exemplu, în legătură cu orice subiect important, vom extinde discuția pentru a cuprinde nu doar conducerea și membrii partidului, ci și susținătorii, care ar putea să voteze sau să-și expună opinia și sugestiile prin intermediul paginii web a partidului. Vom găsi modalități participative eficiente de comunicare, pentru ca procesul de luare a deciziilor în partid să nu se limiteze doar la persoanele delegate în organele de conducere.”

#8. Din ce motive /pas/ a înaintat condiții Guvernului?

„Suntem indignați de felul în care această guvernare acționează și își tratează cetățenii, de modul în care a fost învestit Guvernul. Credem că acest Guvern și acest Parlament nu au legitimitatea și credibilitatea necesară pentru a guverna Republica Moldova. Pentru a pune presiune pe guvernare, am formulat împreună cu reprezentanți ai societății civile un set de condiții, care trebuie să fie aplicate în regim de urgenţă.

1. Modificarea cadrului legislativ în domeniul sistemului financiar-bancar în vederea eliminării riscurilor de fraudare, în continuare, a băncilor și a stopării spălării banilor.

2. Selectarea Guvernatorului BNM în cadrul unui concurs jurizat internațional de guvernatori ai băncilor centrale din țările UE.

3. Adoptarea pachetului de legi privind integritatea, prezentat în ședința Guvernului din 16 iunie 2015 și respins atunci de miniștrii PD.

4. Demiterea Procurorului General și numirea unui procuror european. Demiterea șefilor structurilor de combatere a corupției – CNA, CNI; selectarea noilor conducători ai acestora în cadrul unor procese transparente și corecte, cu participarea societății civile.

5. Modificarea legislației electorale în vederea simplificării procedurii de înregistrare a partidelor politice și a finanțării lor echitabile.

6. Limitarea dreptului de proprietate asupra resurselor mass-media prin reducerea, la două, a numărului de licențe pe care le poate deține o persoană; introducerea unor restricții referitoare la cotele de piață deținute de beneficiarii licențelor de emisie; eliminarea concurenței neloiale pe piața publicității. Se poate uşor de observat că anume aceste revendicări au stat atât la baza condiţiilor înaintate autorităţilor Republicii Moldova de către Guvernul României, cât şi a cerinţelor tranşante formulate de Consiliul de Miniştri al UE.”

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine