În urma intervenției societății civile, tot mai multe instituții publice din Chișinău tind să devină accesibile pentru persoanele cu dizabilități. Acesta este și cazul Universității de Stat din Moldova, unde s-a renovat unul din blocurile de studii ale campusului, care a devenit accesibil pentru tinerii cu dizabilități ce studiază la instituție.
În anul 2015, Asociația „Motivație” din Moldova (AMM), în parteneriat cu Centrul de Asistență Juridică pentru Persoanele cu Dizabilități (CAJPD), a înaintat un demers către Ministerul Educației, prin care a cerut prezentarea unor informații privind accesul tinerilor cu dizabilități la studii. Astfel, reprezentanții Ministerului au propus să se efectueze o evaluare în teritoriu a instituțiilor superioare de învățământ. În acest scop, pentru început, au fost selectate aleatoriu Universitatea de Stat din Moldova (USM), Univeristatea Pedagogică „Ion Creangă” și Universitatea de Educație Fizică și Sport. Aceste instituții au fost declarate total inaccesibile pentru persoanele cu dizabilități, se scrie într-un articol al asociației „Motivație”.
Pentru a redresa situația, s-au organizat mai multe întâlniri cu reprezentanții instituțiilor date și ai Ministerului Educației, la care s-a venit cu mai multe sugestii / recomandări de îmbunătățire a accesului fizic pentru persoanele cu dizabilități. Astăzi, putem constata că doar USM a întreprins pași concreți pentru accesibilizarea spațiului campusului academic.
Fiind invitați pentru evaluare, reprezentanții AMM și CAJPD s-au întâlnit cu Nicolae Sadovei, prorectorul USM pe probleme sociale și au făcut o evaluare a accesului prin blocul renovat. Astfel, s-a constatat că modificările sunt realizate la cele mai înalte standarde de calitate: a fost instalat un ascensor pentru tinerii cu dizabilități, camera sanitară (baia) este accesibilă conform cerințelor și standardelor, la fel ca și intrarea în bloc și în auditorii. Micile detalii, care mai necesită unele adaptări, urmează a fi efectuate până la darea în exploatare a blocului, care se preconizează pentru luna mai a anului curent. În continuare vor fi instalate și indicatoare pentru persoanele cu dizabilitate de vedere. Totodată, conducerea USM s-a declarat deschisă spre colaborare cu societatea civilă, pentru a identifica soluții de a accesibilizare a celorlalte blocuri ale instituției.
AMM și partenerii care activează în domeniul dizabilității salută orice acțiune întreprinsă în Republica Moldova, pentru ca persoanele cu dizabilități să aibă acces la toate serviciile, în aceeași măsură cu toți cetățenii acestei țări.