Îngheţurile înregistrate la sfârşitul săptămânii trecute au pus în pericol mugurii desfăcuţi la culturile pomicole şi soiurile timpurii de cais. Totuşi, potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, temperaturile înregistrate în perioada 14-20 martie au fost mai ridicate faţă de valorile normale.
Astfel, media termică a ajuns până la +4,5 grade Celsius, fapt ce se atestă, în medie, o dată la trei ani, transmite IPN.
Potrivit unei analize a Serviciului Hidrometeorologic de Stat, condiţiile meteorologice pe parcursul săptămânii precedente au fost, în fond, satisfăcătoare pentru creşterea şi dezvoltarea culturilor de toamnă. De asemenea, consideră meteorologii, temperaturile au fost suficiente şi pentru efectuarea lucrărilor pentru semănatul culturilor cerealiere de primăvară.
Astfel, în cea mai mare parte a ţării, culturile de toamnă s-au aflat în faza înfrăţirii. Izolat s-a semnalat formarea paiului, cu o luna mai devreme faţă de termenele obişnuite.
La culturile pomicole s-a semnalat în fond umflarea şi desfacerea mugurilor, izolat au apărut şi primele frunze. În raioanele extreme din sudul ţării a înflorit caisul, cu o lună mai devreme de termenele obişnuite. La viţa-de-vie a continuat circulaţia sevei.
Solicitată de IPN, inginera-sinopticiană Ala Tuliba a declarat că temperaturile înregistrate pe parcursul săptămânii curente sunt tipice pentru această perioadă a anului. Aceasta a menţionat că fenomenele meteorologice, precum codurile galbene de îngheţuri, de precipitaţii puternice şi intensificări ale vântului sunt specifice pentru această lună.
Specialista a adăugat că pericol de îngheţuri, izolat, există pentru luni, 28 martie. Ulterior, vremea se va încălzi treptat, iar la mijlocul săptămânii viitoare, noaptea temperatura va oscila între +3 şi +8 grade Celsius, iar ziua între +12 şi 17 grade Celsius.