(video) Ilan Shor: „Nu a fost furat un miliard, ci 650 de milioane de dolari”

1
Foto:Photo Credit: captură video privesc.eu

625 de milioane de dolari, atâția bani au fost furați de la Banca de Economii din Moldova. Afirmația îi aparține lui Ilan Shor, fostul președinte al Consiliului Băncii de Economii, care a susținut astăzi, 25 martie, un briefing de presă.

Acesta a subliniat că banii au fost furați prin acordarea creditelor companiilor lui Gacikevici, care a luat 375 de milioane de dolari, iar 250 de milioane de dolari au ajuns în posesia unor companii offshore ale lui Filat. „El era prim-ministru, iar partidul său controla politic mai multe instituții. El putea salva banca”, a spus acesta.

De asemenea, primarul de Orhei a menționat că suma de un miliard este una mitică. „Toți vorbesc de miliard, iar eu vorbesc de 250 de milioane de dolari. Miliardul este o sumă mitică. Sunt foarte multe speculații referitoare la această sumă”, a declarat Shor.

Ilan Shor a spus că toate documentele care demonstrează cele susținute anterior au fost transmise Procuraturii, iar el va colabora în continuare cu ancheta pentru a demonstra cine se face vinovat cu adevărat. „Astăzi nu voi da nume, dar am să prezint acte. Nu e corect că opinia publică e dusă în eroare discreditând numele meu.”

În cadrul acestui briefing de presă Shor a mai făcut o precizare. Acesta va apela la o companie juridică din top 10 cele mai bune din lume care va investiga acest caz. El a afirmat că găsirea banilor pierduți este o prioritate pentru el, deoarece prin acest furt a fost compromis numele și demnitatea acestuia. Shor intenționează să găsesc banii și să facă public numele adevăraților benificiari.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autor:Elena Guțu
Comentarii
  • Știri pentru tine