Trei cetăţeni ai Republicii Moldova au fost traficaţi în Turcia pentru prelevare de organe, iar autorii infracţiunii s-au aflat în libertate, deoarece, acum doi ani, instanţa de judecată i-a achitat, motivând că faptele nu ar fi fost comise de către inculpaţi.
Procurorii, care au solicitat condamnarea celor patru inculpaţi la pedepse cuprinse între 8 şi 10 ani de detenţie, au contestat sentinţa Judecătoriei sect. Centru din 21 februarie 2014 ca fiind ilegală. Prin urmare, recent, Curtea de Apel Chişinău a admis apelul procurorilor şi a pronunţat o nouă hotărâre prin care trei inculpaţi au fost recunoscuţi culpabili de cele incriminate şi condamnaţi la câte șapte ani de închisoare în penitenciar de tip închis. Procurorii anunţă însă că vor depune recurs ordinar la Curtea Supremă de Justiţie, solicitând condamnarea la închisoare şi a celui de-al patrulea inculpat, acuzat de complicitate la săvârşirea infracţiunilor.
Procurorii au demonstrat că, în decursul anilor 2001 – 2002, profitând de starea grea financiară a trei cetăţeni moldoveni, inculpaţii i-au recrutat pentru a fi transportaţi în scop de prelevare de organe la o clinică particulară din Istanbul, care activa în mod ilegal şi activitatea căreia a fost întreruptă de către autorităţile competente ale statului respectiv în anul 2004.
Potrivit procurorilor, una dintre victime a fost convinsă prin înşelăciune că va lucra în calitate de lăcătuş în Turcia, fără a cunoaşte despre adevăratele intenţii ale traficanţilor.
Astfel, aceştia au însoţit victimele pentru examinare medicală în Republica Moldova, după care le-au organizat transportarea, pe calea aerului, în or. Istambul, Turcia. La destinaţie victimele au fost întâmpinate de către un cetăţean al Israelului, care i-a transportat la clinica medicală menţionată, unde au fost supuşi intervenţiilor chirurgicale prin care le-a fost prelevat câte un rinichi.
Din probele acumulate reiese că, fiecare „donator” de rinichi a fost remunerat cu câte 4 000, 6 000 şi 10 000 de dolari.
De asemenea, în cadrul acţiunilor de urmărire penală s-a stabilit că unul dintre participanţii la comiterea infracţiunii este un cetăţean al Israelului, în privinţa căruia urmărirea penală continuă. Această persoană, conform investigaţiilor efectuate, este iniţiatorul şi organizatorul comiterii infracţiunii.
În anul 2007, forţele de ordine ucrainene l-au reţinut pe cetăţeanul Israelului, care a fost anunţat în căutare internaţională de Procuratura Generală a Republicii Moldova pentru comiterea traficului de fiinţe umane. Tot atunci, Procuratura Generală a înaintat organelor competente ale Ucrainei o cerere de extrădare a acestuia pentru tragerea la răspundere penală.
Procuratura Generală a Ucrainei însă a admis cererea de extrădare înaintată de autorităţile Israelului şi în octombrie 2009 acesta a fost transmis organelor israeliene pentru tragere la răspundere penală pentru trafic de fiinţe umane, cauzare intenţionată a leziunilor corporale grave, escrocherie, folosirea documentelor oficiale false etc.
Urmărirea penală pe acest caz a fost exercitată de Secţia combatere trafic de fiinţe umane a Procuraturii Generale.
Decizia Curţii de Apel este definitivă şi executorie, însă poate fi atacată cu recurs ordinar la Curtea Supremă de Justiţie.