(foto) Trei tineri făceau contrabandă cu aur în valoare de peste 500 de mii de lei

1
Foto:Photo Credit: exclusivnews.ro

Trei tineri, cu vârsta cuprinsă între 26 și respectiv 30 de ani, domiciliați în Chișinău, Hâncești și Ialoveni sunt suspectați de contrabandă cu bijuterii din aur. Suspecții sunt reținuți pentru 72 de ore. Doi dintre ei anterior au fost judecați pentru alte infracțiuni.

Astfel, de către angajații Combaterea Crimelor Organizate a Inspectoratului Național de Investigații în comun cu Procuratura Generală, Serviciul Vamal și Poliția de Frontieră au stopat pentru a nu fi scos ilegal din țară peste 1 kg de metale prețioase în valoare de 500 de mii de lei.

Ca urmare a investigațiilor efectuate de forțele de ordine timp de jumătate de an, s-a stabilit că doi membri ai grupului infracțional sunt fondatori și administratori ai unui lombard din Chișinău. Aceștia achiziționau de la diverse persoane bijuterii din aur, oferind un preț mai avantajos decât cel care este pe piața internă. Ulterior, bijuteriile din aur erau transportate prin contrabandă în România.

 

Photo Credit: customs.gov.md

Totodată, pentru a nu fi prinși cu bunuri de contrabandă, tinerii au identificat o persoană de încredere printre angajații unui magazin de pe teritoriul postului vamal, care a reușit să preia de la aceștia o cantitate de peste 1 kg de bijuterii din aur și să părăsească teritoriul punctului de trecere Leușeni. La scurt timp, echipa comună de investigații a stabilit locul aflării persoanei în cauză, care s-a dovedit a fi un locuitor al satului Leușeni, raionul Hâncești.

În urma perchezițiilor efectuate la 23 martie, curent, în automobilul suspecților a fost depistat peste 1 kg de aur, fiind ridicat de către poliție și vamă.

În acest caz, de către ofițerii de urmărire penală din cadrul Serviciului Vamal a fost inițiată o cauză penală, în temeiul art. 27, 248 al. 5 lit b.d. „Contrabanda”. Dacă vor fi găsiți vinovați aceștia riscă de la 3 la 10 ani de închisoare.

De asemenea, sunt întreprinse măsuri operative de investigații, întru stabilirea tuturor circumstanțelor și persoanelor implicate.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autor:Elena Guțu
Comentarii
  • Știri pentru tine