(video) Socrul și ginerele contrafăceau băuturi alcoolice în garaje

22
Foto:Photo Credit: captură video

Un bărbat de 50 de ani, împreună cu ginerele acestuia, de 27 de ani sunt bănuiți de îmbutelierea şi realizarea clandestină a băuturilor alcoolice contrafăcute. Poliția a descoperit aproape trei tone de alcool etilic, vin spumant în cantitate de aproape două tone și nu numai.

Ofiţerii de investigare a fraudelor economice ai IP Râşcani al Direcţiei de Poliţie a mun. Chişinău de comun cu Procuratura sectorului Râşcani au depistat două garaje pe străzile Macilor şi Crângului ale sectorului Râşcani, unde erau păstrate cantităţile de alcool contrafăcut precum şi diverse accesorii pentru îmbuteliere.

În rezultatul percheziţiilor autorizate, forţele de ordine au depistat şi ridicat aproape trei tone de alcool etilic, vin spumant în cantitate de aproape două tone, timbre de acciz, capace, etichete, echipament de îmbuteliere, substanţe cristalizate de origine necunoscută, aromatizatori, aparate confecţionate artizanal şi încărcate cu oxigen, agende şi ciorne cu informaţii despre schema de contrafacere şi realizarea băuturilor alcoolice, precum şi informaţii despre implicarea altor complici în acest caz.

Respectiv, în temeiul probelor acumulate a fost iniţiată o cauză penală pentru activitate ilegală de întreprinzător. Bănuiții riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de la 40 000 până la 60 000 lei sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore. Totodată va fi numită o expertiză asupra calităţii băuturilor alcoolice depistate.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autor:Elena Guțu
Comentarii
  • Știri pentru tine